Bineinteles ca da! Frumuseţea Evului Mediu creştin, orientat spre Dumnezeu, sursă de creştere şi de inspiraţie pentru lumea de azi

Benedict al XVI-lea a subliniat frumuseţea Evului Mediu creştin, orientat spre Dumnezeu, sursă de creştere şi de inspiraţie pentru lumea de azi

Benedict al XVI-lea ţine miercuri în Aula Paul al VI-lea din Vatican ultima din cele 44 audienţe generale din 2009. După primele dedicate Sfântului Paul, care au încheiat ciclul de 20 de cateheze asupra Apostolului Neamurilor, Pontiful a dezvoltat, în aceste luni, prezentarea unor mari Scriitori ai Bisericii din Răsărit şi din Apus din perioada Evului Mediu. O serie de meditaţii care au pus accentul înainte de toate pe extraordinara şi felurita bogăţie a aceste perioade istorice, dincolo de stereotipele facile care ar vrea să aplice acestei epoci eticheta de „secole întunecate”.

Catedrale şi universităţile, teologia şi filozofia: Evul Mediu este bogat în lumini care luminează istoria şi cultura Europei. În 2009, Benedict al XVI-lea a întreprins o călătorie fascinantă în istoria medievală, prin catehezele sale. Papa a amintit reînnoirea spirituală promovată de monahii benedictini, în special cei din Ordinul de la Cluny în Franţa.

A subliniat contribuţia preţioasă pe care experienţa mănăstirilor a adus-o pentru formarea identităţii europene, rechemând primatul lui Dumnezeu şi favorizând promovarea valorilor umane şi ale păcii. Şi Pontiful invită la a nu risipi această comoară:
• Dragi fraţi şi surori, să ne rugăm pentru ca toţi cei care au la inimă un autentic umanism şi viitorul Europei să ştie să redescopere, să aprecieze şi să apere bogatul patrimoniu cultural şi religios al acestor secole (Audienţa generală din 11 noiembrie 2009).

Secole în care se ridică figuri extraordinare precum Bernard din Clairvaux , între marii Doctori ai Bisericii. Sfântul Bernard, a explicat Papa avertizează împotriva tentativelor de „a rezolva chestiunile fundamentale cu privire la Dumnezeu, la om şi lume doar cu forţele raţiunii”. O problemă actuală, sublinia Papa:
• Credinţa este înainte de toate o întâlnire personală, intimă cu Isus, înseamnă a trăi apropierea lui, prietenia şi iubirea lui, şi numai astfel se învaţă a-l cunoaşte din ce în ce mai mult, a-l iubi şi urma tot mai mult. Fie ca aceasta să se poată realiza cu fiecare dintre noi! (Audienţa generală din 21 octombrie 2009).

Un al mare gânditor medieval, căruia Papa i-a dedicat o cateheză este Sfântul Anselm din Aosta. Monahul benedictin, cunoscut cu apelativul de „Doctor Magnific” pune mereu gândirea sa în serviciul „contemplării lui Dumnezeu”. El învaţă că activitatea teologului se desfăşoară în trei stadii:
• Credinţa, dar gratuit al lui Dumnezeu de primit cu smerenie; experienţa, care consistă în a întrupa Cuvântul lui Dumnezeu în propria existenţă zilnică; şi apoi adevărata cunoaştere, care nu este niciodată rod al unor raţionamente reci, ci ale unei intuiţii contemplative (Audienţa generală din 23 septembrie 2009).

Teologiei scolastice, întemeiate de Sfântul Anselm, Benedict al XVI-lea i-a dedicat o meditaţie pentru a arăta cât de mult şi omul de astăzi are nevoie de un dialog respectuos între credinţă şi raţiune, de unitate şi armonie între ele. A amintit că teologia scolastică este legată de naşterea primelor universităţi, altă mare „invenţie” a Evului Mediu. Teologia scolastică, a mai spus Papa:
• …ne aminteşte că între credinţă şi raţiune există o prietenie firească, bazată şi înscrisă în însăşi ordinea creaţiei (…) Credinţa este deschisă spre efortul de înţelegere din partea raţiunii; raţiunea, la rândul său, recunoaşte că credinţa nu mortifică, din contra o mână spre noi orizonturi mai vaste şi mai înalte (Audienţa generală din 28 octombrie 2009).

Dar Evul Mediu este şi epoca în care vestirea Evangheliei ajunge în ţinuturile cele mai îndepărtate ale lumii cunoscute pe atunci. Protagonişti ai acestei atrăgătoare misiuni sunt Ciril şi Metodiu, apostoli ai Răsăritului creştin european, evanghelizatori ai popoarelor slave. Ei sunt, a amintit papa Benedict pionierii aculturaţiei Evangheliei:
• De fapt, Ciril şi Metodiu constituie un exemplu clasic pentru ceea ce astăzi se indică prin termenul „aculturaţie”: fiecare popor trebuie să facă să pătrundă în propria cultură mesajul revelat şi să exprime adevărul purtător de mântuire prin limbajul care îi este propriu.
Aceasta presupune o muncă de „traducere” foarte angajantă, deoarece cere identificarea unor termeni adecvaţi care să propună din nou, fără a o trăda, bogăţia Cuvântului revelat (Audienţa generală din 17 iunie 2009).

Şi în continuare, tot în Evul Mediu se afirmă „calea frumuseţii” care, a observat Pontiful, este poate itinerarul „cel mai atrăgător şi fascinant pentru a ajunge la a-l întâlni şi iubi pe Dumnezeu”. O frumuseţe, a subliniat, care, prin catedrale, a educat la credinţă întregi generaţii creştine:
• Catedralele gotice arătau o sinteză de credinţă şi de artă exprimată armonios prin limbajul universal şi fermecător al frumuseţii, care şi astăzi continuă să suscite stupoare (…) Avântul spre înalt voia să invite la rugăciune şi era el însuşi rugăciune. Catedrala gotică voia să traducă astfel, în liniile sale arhitectonice, năzuinţa sufletelor spre Dumnezeu (Audienţa generală din 18 noiembrie 2009).

RadioVaticana

Realitatea TV si onoarea reperata a lui Chireac

A reaparut Chireac la RealitateaTv. Corect.
Consecventa este dovada prostiei, nu? Caci prostul nu se lasa...asta e cusurul lui!

Henry al VIII-lea a întârziat revoluţia industrială

Revolta Regelui Henry al VIII-lea împotriva Bisericii Catolice şi închiderea mănăstirilor ar putea fi responsabile de întârzierea revoluţiei industriale, indică studii recente.

Arheologii au descoperit dovezi care indică faptul că fraţii cistercieni din mănăstirea Rievaulx, din North Yorkshire, au elaborat un prototip de cuptor pentru producerea la scară mare de fier forjat, după care au fost evacuaţi de Rege în 1538, informează Daily Telegraph. Dacă nu s-ar fi rupt legăturile cu Roma, este foarte probabil că seminţele Angliei industriale s-ar fi dezvoltat mai întâi în mănăstiri.

Mai mulţi cercetători şi-au petrecut sfârşitul săptămânii producând fier în vechile mănăstiri, pentru prima oară după 450 de ani. Analizând zgura produsă într-un cuptor de lut recreat, oamenii de ştiinţă speră să găsească indicii despre alcătuirea la scară a cuptorului, invenţia care probabil a revoluţionat cel mai mult epoca industrială.

Mănăstirea Rievaulx avea propriile dotări pentru producerea de fier pentru carierele şi fermele mănăstirii şi pentru vânzare în lume. Gerry McDonnell, arheolog de la Universitatea Bradford, a fost intrigat de modul în care călugării au dezvoltat tehnologia fierului. McDonnell crede că călugării de la Rievaulx erau pe punctul de a realiza un cuptor pentru producerea de fier forjat, care trebuie să poată ajunge la temperaturi de 2.700 grade Fahrenheit (1.482 Celsius).

"Unul dintre elementele cheie este acela că cistercienii ţineau anual o întâlnire regulată a stareţilor, şi ei aveau mijloacele pentru a transmite progresele tehnologice în întreaga Europa", a spus el. "Ei deţineau efectiv monopolul în producţia de fier. Desfiinţarea mănăstirilor a distrus această reţea de transfer de tehnologie." "Ei erau pe punctul de produce fier forjat la scară largă, dar desfiinţând monopolul virtual, Henry al VIII-lea a anulat efectiv acest potenţial", a adăugat McDonnell.

Catolica

"Totul este text" sau cum sa judecam prin prisma tipului estetic la care am aderat

Mai exista adevar obiectiv? Daca pricepem ceea ce se intampla azi in lume spunem ca nu. Simpla pozitionare financiar-intelectuala ne daruieste confortul unei decizii spre fericire. Putem accede la fericire doar fiind membrii "cotizanti" ai unui grup determinat social. Ca asta este tendinta omului ne-imbisericit este clar. Dar exista printre noi si crestini care sunt apartinatori unei decizii spiritualiste (care nu are legatura cu mandra smerenie) care-i pune in locuri alese cu grija. Locuri definite de putere financiara sau de putere intelectualista/ academica. Sa fie asta semnul definitiv al dezbinarii? Pare ca da.
Insa neamul meu contine si inteligenti, si prostuti, si ipocriti, si sfinti, si saraci, si bolnavi, si fotbalisti, si criminali. Neamul meu nu este neamul romanesc ci toata axa familiei mele de la Adam incoace pana la mine. Neamul meu a interactionat in timp cu alte neamuri, sunt strans legate. Ce le leaga pe aceste neamuri? Viata le leaga, nu o istorie sau un ideal, o limba. Ce este viata?!
" Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis."



Victor NEUMANN
Istoria - de la povestire la problematizare

Ceea ce s-a întîmplat în ultimele decenii în istoriografia mondială arată nu numai diversificarea instrumentelor de cercetare şi informare, dar mai ales schimbarea de perspectivă în abordarea trecutului. Metodologic şi conceptual, istoria scrisă a cîştigat noi poziţii în ierarhia ştiinţelor umaniste, a fost îmbogăţită metodologic şi conceptual graţie eforturilor intelectuale. Istoricul manifestă acum interes pentru istoria intelectuală şi istoria ideilor, pentru interogaţii şi explicaţii raţionale. Identificarea marilor teme ale trecutului o face cu scopul problematizării lor. Comprehensiunea faptelor, şi nu simpla lor descriere este deviza lui, analiza şi formularea judecăţii de valoare este obiectivul său, şi nu doar povestirea bazată pe documente.

Structura de gîndire în care este aşezată fapta trecutului devine esenţială şi mulţumită acesteia sînt posibile ierarhizarea, interpretarea şi concluziile. Ei i se datorează libertatea de a decoda fenomenul şi de a formula un punct de vedere. Nu întîmplător, ultimele generaţii de istorici au fost atrase de identificarea reperelor de gîndire. Fie că e vorba de transformarea lentă a societăţii şi a economiei petrecută în duratele lungi ale istoriei – cum credea Fernand Braudel – fie de discontinuităţile vizibile în limbajele social-politice – cum observa Reinhart Koselleck – interogaţia privind structurile de gîndire este esenţială pentru munca istoricului. Prin interferenţele cu sociologia, lingvistica şi psihologia, noua istorie este beneficiara marilor schimbări de metodă.

Sub semnul prejudecăţilor şi al povestirii naive – fostele ţări comuniste Merită să deschid discuţia asupra acestui chip nou al istoriografiei atîta vreme cît nararea istoriei în ţările fostei Europe comuniste continuă să genereze partizanate politice, să uzeze şi să abuzeze de descrieri în care domină prejudecăţile etniciste şi naţionaliste. Adesea, în amintita zonă, trecutul este privit fie ca o povestire romantică, fie ca o naivă narare a conţinutului documentelor. Sînt cazuri în care sub pretextul învăţării istoriei recente, istoria din fostele ţări comuniste are o înclinaţie pentru termenii belicoşi, ce nu reprezintă nimic altceva decît obsesii ideologice. Să luăm ca exemplu incredibilul număr de publicaţii din ultimele două decenii, cu trimitere la evenimentele politice din România anului 1989: aproximativ 500 de titluri. Majoritatea descriu momentele cele mai tensionate şi fac efortul de a invoca mărturiile principalilor actori. Unele dintre acestea sînt credibile, multe sînt fanteziste.

Atunci cînd este vorba de reflecţia ce trebuie să ofere o perspectivă critic-raţională şi acceptabilă atît pentru elite, cît şi pentru mase, limbajele povestirii se pierd în detalii inutile şi desenează o sumă de confuzii. Acestea din urmă sînt tributare slabei ori inexistentei rigori conceptuale. Fără a avea la dispoziţie resemantizarea unor noţiuni-cheie precum revoluţie, totalitarism, comunism, bolşevism, legionarism, fascism, nazism, stat, naţiune, autorii cărţilor despre decembrie 1989 au creat o literatură al cărei unic secret pare reînvierea emoţiilor acelui moment politic. Vaga definiţie a conceptului de revoluţie împiedică şi astăzi evaluarea echilibrată a faptelor, întîrzie claritatea mesajului-reper pentru înţelegerea schimbărilor politice din 1989. Multitudinea de sensuri conferite conceptului de revoluţie (ca şi acelora mai sus invocaţi şi aflaţi în relaţie cu acesta) şi diversitatea de abordări metodologice au făcut şi fac foarte dificil progresul cunoaşterii.
Istoria tradiţională vs istoria remodelată de ştiinţele sociale

Încă din anii ’80 ai secolului trecut, François Furet considera că este necesară distincţia dintre istoria tradiţională şi istoria remodelată de ştiinţele sociale. Luînd ca exemplu studiul Revoluţiei franceze de la 1789, el a arătat că istoria narativă substituie sensul social al evenimentului cu acela politic şi fetişizează documentele, motiv pentru care „dialogul între istoric şi depozitul său de arhive... nu aduce niciodată prin el însuşi un subiect“. În schimb, promovează „doctrina preferinţelor proprii“. Analizînd opera unui istoric englez – e vorba de Richard Cobb de la Oxford –, Furet observa că prezentarea istoriei în temeiul alegerii estetice sau morale limitează tematica şi dăunează însuşi spiritului istoriei. Ideea că istoricul restituie trecutul este fie o ambiţie absurdă, fie, în cel mai fericit caz, o probă a talentului său literar, mulţumită căruia el rescrie într-un fel sensibil conţinutul izvoarelor. Furet o spune cu plasticitate în Atelierul istoriei: „Renunţînd la ideea naivă că faptele vorbesc singure – idee naivă pentru că presupune, fără a o afirma vreodată, că timpului i s-a dat un sens prealabil –, istoricul renunţă totodată la superstiţia decupajului cronologic al periodizării... De unde rezultă că specializarea pe o perioadă dată, atîta vreme o caracteristică a meseriei, tinde să-şi piardă din rigiditate, în raport cu familiarizarea cu o chestiune sau o problemă“.

Rememorînd etichetările cu încărcătură ideologică puse în circulaţie de intelectuali şi oameni politici despre cele două regimuri totalitare din istoria României, vom admite utilitatea reformei în istoriografie. Mesajele amalgamate au rezultat din comunicarea defectuoasă şi din ideologizarea forţată a discursului în dauna libertăţii de conştiinţă. Pledînd pentru o nouă istorie în fostele state comuniste, o istorie remodelată de ştiinţele sociale, consider că este foarte importantă emanciparea de sub natura vagă a factologicului, depăşirea tonului grav şi a pretenţiilor de adevăr absolut. Obiectivul principal trebuie să fie construcţia intelectuală, graţie căreia se poate progresa în înţelegerea fenomenelor politice, culturale sau economice ale trecutului. Înnoirea discursului depinde de îndrăzneala de a pune sub semnul întrebării istoriile naţionale, pentru că, probabil şi astfel, istoricul – aidoma şi cititorul cărţilor sale – va fi în măsură să dezlege miturile simplificatoare şi să depăşească tirania trecutului.

DilemaVeche

Despre Rusia

Vocea Rusiei

Cate ceva despre Rusia.

Inapoi la argument Theodor Baconsky - despre crestinism si lumea contemporana

Averinţev: Despre "Veniţi după Mine"

Cuvânt după pericopa Evangheliei: Matei 4: 18-23, 25; 5: 12 (20.06.1993)

"Evanghelia de astăzi ne arată lămurit ce înseamnă să fii sfînt, şi cum e să fii creştin. Ştim că pe pămînt există religii diferite, şi mai ştim că persistă o veche, precum e lumea, şi ca păcatul de veche, blagocestie păgînă. În ce constă această devoţiune? Idolatrul ştie ceva, mult mai mult decît un necredincios. El ştie că de-asupra sa este ceva Suprem, şi crede nesmintit în asta. Dar cum se raportează el la acest Suprem? Exact cum facem noi, aici pe pămînt, din neputinţă şi orgoliu -- faţă de cei mai bogaţi, mai deştepţi, şi mai puternici decît noi. Asta înseamnă că faţă de aceştia trebuie să fim respectuoşi, cu pace şi să le purtăm recunoştinţă -- asta pentru a primi de la ei, în treburile noastre mici, o bună purtare şi susţinere, să nu ne ştirbească orgoliul. Iată sensul blagocestiei păgîne.

Despre cu totul altceva citim în Evanghelia de la Matei, ceva ce cu greu se împacă firea noastră trupească. Ce aud aceşti pescari, ocupaţi cu treburile lor, de grijile zilnice, ce aud de la Domnul? -- "Veniţi după Mine"*. Tot atunci ei îşi lasă năvoadele, părăsesc munca lor, care era întreaga lor viaţă, pînă acum cinci minute, şi Îi urmează -- fără a cere alte încredinţări, garanţii. Ei lasă toate, pentru a merge după Hristos, pentru a sluji Domnului, Tatălui din Ceruri, care au fost înfiaţi de Cel Întîi Născut, Fiul Său. Acesta nu e un tată străin, căruia noi, copiii, trebuie să ne înclinăm cu respect, să-l salutăm, şi el în schimb ne va face pe plac; după care fiecare-şi va urma propriul drum. Ni se propune ceva neînchipuit, ceva ce mintea noastră nici nu concepe. Este o onoare cumplită şi grea -- să fim copii, şi moştenitori. Domnul, care prin Cuvîntul Său pe toate le poate, ne cinsteşte. A binevoit ca lucrarea Lui pe pămînt, să nu fie fără de noi, neputincioşii, ci Să-l ajutăm să o împlinească.

Păgînul dorea ca zeii să-l ajute în războaiele pe care le purta. Dar în Vechiul Legămînt, în unul din cele mai vechi texte (pe care savanţii, care deşi se îndoiesc de multe, îl consideră a fi cel mai vechi), în Cîntarea Devorei, sau cum se obişnuieşte la noi să spună, Cartea Judecătorilor, se vorbeşte despre războiul Domnului. Devora îi probozeşte pe acei oameni care nu au luat parte la acest război. Vremurile Devorei erau foarte îndepărtate, iar oamenilor de curînd chemaţi la slujirea Domnului războiul li se arată doar ca ceva sîngeros. Războiul nostru e altfel, şi mai înfricoşător: nu e contra trupului şi a sîngelui, cum se spune la Apostolul Pavel, ci împotriva puterilor diavoleşti. Dar suntem chemaţi ca voluntari. Iar Domnul, cel Care ar fi putut într-o clipită să decidă soarta victoriei -- repet asta, -- fără noi, a binevoit să nu se întîmple fără participarea noastră. Astfel a dorit să ne ridice.

Creştin e acela care răspunde la aceste cuvinte: "Vino după Mine". Sfînt însă -- e acela, care o face cu mărinimia apostolilor, care au lepădat totul imediat.

Uimitoare cuvinte, care pot fi numite chiar inima Vestirii Evanghelice, sunt cele pe care le auzim în fiece Sfîntă Liturghie, şi le-am auzit azi în pericopa evanghelică -- care premerg propovăduirea de pe Munte. E ceva în acestea, care se face clar pentru fiecare creştin, ceva lesne de înţeles, dar greu de împlinit. Dar sunt cuvinte la care trebuie să medităm continuu, şi astfel, treptat, ele îşi descoperă sensul, dar pentru a le pătrunde mai în adînc e necesar să apelăm la tîlcuirile lăsate de Sfinţii Părinţi, dar şi la încredinţările limbilor străvechi.

De pildă, de la început: ce însemnează: "săraci cu duhul"? Uneori credincioşii consideră această stare cu atîta umilinţă, încît riscă să devină sentimentali, iar necredincioşii o tratează cu zeflemea, ca pe o simplitate a minţii, şi o neputinţă de a formula gînduri mai complexe. Dar nu e aşa. Domnul ne-a poruncit să asociem înţelepciunea şarpelui cu firescul porumbelului. Ni se mai spune în Scriptură să nu fiţi copii la minte. Ni se porunceşte să fim prunci după curăţia inimii, dar nu după minte. Iar cînd ne gîndim la sfinţi, la cei dintîi sfinţi, cum erau marii luminători, în rîndurile cărora se numără şi unii dintre sfinţii ruşi -- vedem că aceştia erau oameni cu o minte mare. După tîlcuirea Sfîntului Vasile cel Mare, magistral confirmate de cele mai noi descoperiri arheologice şi lingvistice din veacul nostru, cei "săraci cu duhul" -- sunt cei care se desprind de darurile lumeşti după inspiraţia duhului: prin libera mişcare a duhului omenesc, însufleţit de Duhul cel Dumnezeiesc. Sunt cei care, aidoma apostolilor, lasă activităţile lor zilnice, şi nu regretă niciodată asta.

"Fericiţi cei ce plîng". Biserica, predania drept-măritoare, măreşte pe cei care au fost dăruiţi de la Dumnezeu cu lacrimi -- să-şi curăţească cu ele păcatele. Darul plîngerii e unul de mare preţ...e vorba de acel om care nu se poate nicicînd împăca cu ordinea păcătoasă a lucrurilor, şi pentru depăşirea căreia Domnul s-a adus ca jertfă; despre acela care, împăcat cu voia Domnului, e în dezacord cu liniştea amăgitoare, şi e tulburat mereu de faptul că lumea nu trăieşte în bună rînduială, că el însuşi nu e bine (în sensul pedestru, precum că dacă aşa trăieşte lumea, înseamnă că toate sunt în bună ordine); despre acela ce nu se ispiteşte a primi, în locul poruncilor de la Dumnezeu, cele ce devin o normă pentru ceilalţi.

Minunată zicere, limpede şi clară fiecărei inimi, care era deja pregătită în Vechiul Legămînt, -- despre cei blînzi, cărora le e dat să moştenească întreg pămîntul. Vedem istoria şi contemporaneitatea ca un şir de violenţe. Observăm întotdeauna că siluitorii îşi însuşesc averile celor blînzi, pînă şi viaţa lor. Dar remarcăm şi altceva: cît de efemere sunt festinele siluitorilor, şi cum perene rămîn muncile şi eforturile celor blînzi, şi roadele acestora. Rămîne ceea ce e făcut cu blîndeţe, în taină şi tihnă, fără sforţări şi violenţă, fără mahmureala orgoliului. Astea stau în picioare, dăinuie şi pentru generaţiile ce vin, sfinţesc pămîntul.

Se succed cuvinte despre cei ce însetează de dreptate -- dreptatea Dumnezeiască, justeţea divină. Tot astfel cum omul nu poate fără hrană şi apă, omul cel drept nu se poate lipsi de ceva mai mult -- Adevărul Dumnezeiesc. Aici e şi o sugestie la practica postului, de pe vremea Domnului (dar şi în alte timpuri, în cazul marilor postitori), cînd drepţii în dorinţa lor de a îndrepta anumite nelegiuiri din jurul lor -- îşi impuneau un post sever, care consta nu doar în abţinerea de la hrană, ci şi de apă (ceea ce în condiţiile Palestinei era deosebit de chinuitor).
.....

Ne pitim la spatele sfinţilor. Putem trăi, şi viaţa noastră creştinească este cu putinţă, cu toate slăbiciunile noastre, datorită bărbăţiei lor. Să dea Bunul Dumnezeu să nu uităm niciodată asta, şi să fim legaţi de ei prin sentimentul viu al recunoştinţei! Şi în măsura puterilor noastre slabe, a neputinţelor, chiar dacă nu la fel de rapid şi de mărinimoşi precum apostolii, să lăsăm toate, din cîte avem, şi să răspundem chemării Domnului: "Vino după Mine".

AMIN.

* Interesant de consemnat că în versiunea rusească a Evangheliei, Domnul se adresează celor doi la singular -- "Vino după Mine"! Probabil, tălmăcitorii ruşi se refereau, probabil, la natura comună a firii celor aleşi de Domnul, care erau deja chemaţi ca un "corp unic".

Par Vladimir BULAT

Craciun fericit? Da. Dar ce fericire, Doamne!

TROPARUL Naşterii Domnului:
“Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
răsărit-a lumii lumina cunoştinţei; că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie.“

CONDACUL Naşterii Domnului:
“Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul peşteră Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc şi magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.“

The Soviet Story - Povestea sovietelor (sau ce ajunge omul cand vrea sa faca ceva bun, in afara Bisericii)

Apropo, am vazut "Amintiri din Epoca de Aur". Slab! Penibil! Si ipocrit! Nu aduci la cunostinta tinerilor bancurile inaintea crimelor.
Vizionare (ne)placuta!

Baconschi acuzat de antisemitism

1. Suspiciuni de antisemitism

Titus Corlatean a atras atentia ca in unele cercuri exista suspiciunea ca baconschi este "mai la dreapta decat la dreapta", in urma scrierii unei prefate la o carte de Bogdan Radulescu, care e incriminat ca un apologet al legionarismului in raportul Wisenthal. Politicianul PSD i-a cerut ambasadorului sa spuna clar "ca ceea ce exista ca perceptie reprezinta o falsa teza, pentru ca relatia cu Israelul nu trebuie impietata de false perceptii".

Baconschi a raspuns cu niste argumente impotriva supozitiilor privind atitudinea sa referitoare la Israel si antisemitism: "tatal meu, poetul Alexandru Baconky, a murit inconjurat de prieteni evrei la cutremurul din '77. Nu mai departe de acum doua saptamani, Ambasada de la Paris a gazduit pentru evreii din Arondismentul 7 sarbatoarea Hanukka.

Acestea ar putea contrabalansa putin cine stie ce stire aparuta in presa sau intr-un anumit mediu. Eu nu pot gestiona toata creatia unui om, lucrarea a carui prefata am scris-o mi s-a parut bine documentata despre doctrina de dreapta. Cred ca este o prezumtie nefondata. Si cred ca nu are sens de o continuare a discutiei".

2. Prefata lui Baconschi facuta unei carti a lui Bogdan Radulescu

Dreapta între crepuscul si zenit (pdf)

3. Rabinul Hacohen acuza un ziarist roman de antisemitism

Articol Ziua

Da! In curand orice critica la adresa minunatei oranduiri social-politice ce se intinde asupra intregii lumi va fi vazuta ca o apartenenta la gandirea antisemita. Nici nu mai conteaza valoarea si soliditatea opiniei despre aceasta oranduire. Simpla punere in discutie te va trimite in paginile Rapoartelor Vigilente. Sa nu ne miram, deci, ca densitatea prezentei evreilor in gandirea re-fondatoare este atat de mare. Si nu de acum. Ci din vechi, vechi timpuri.
Era sincera si increzatoare doamna Eveline Goodman-Thau cand spunea, AICI, ca "evreii sunt reformatori, primii liberali, primii socialişti au fost evrei, bineînţeles că sunt şi intelectuali, dar ceea ce caracterizează tradiţia evreiască dea lungul timpului sunt deciziile inovatoare pe care rabinii le-au luat...". Inovator inseamna, in traditia evreiasca, demascator.
Ce este de demascat? Pai... ne spune Iisus, Hristosul Tatalui: " daca pe mine M-au prigonit si pe voi va vor prigoni; ca nu este sluga mai mare ca Stapanul".
Maica Domnului si Sfanta Cruce a Domnului sa fie singura noastra iubire!

Se poate fura fara a fi considerat pacat? DA!

Sa nu uitam ca viata unui om este mai pretioasa decat proprietatea. INTOTDEAUNA. Nu fundamentez nicio conceptie socialista. Doar, citind acest articol, mi-am amintit acest aspect.
Bineinteles ca... Bineinteles ca... Bineinteles ca... vor spune unii. Dar nu pentru unii este aceasta amintire a ierarhiei creatiei. Este, oarecum, o re-amintire a unui ALT FEL DE A GANDI valoros in special datorita onestitatii si recunoasterii adevaratei realitati.

Un preot din Marea Britanie sfătuieşte persoanele sărace să fure din magazine

Un preot anglican din Marea Britanie i-a sfătuit pe credincioşi, în cursul unei slujbe, să fure din supermarketuri, sugerând că acest lucru este permis celor aflaţi în "situaţii disperate" pentru a nu muri de foame, relatează Daily Mail în ediţia electronică.

Pastorul Tim Jones a spus că furtul din magazine este de preferat furtului prin efracţie, tâlhăriilor sau practicării prostituţiei. Potrivit acestuia, credincioşii nu ar încălca astfel a opta poruncă ("să nu furi") deoarece le este permis celor "aflaţi în situaţii disperate să ia mâncare pentru a nu muri de foame".

Sfatul său a fost criticat ferm de poliţie şi de parlamentari. Părintele Jones, în vârstă de 42 de ani, făcea referire la Fecioara Maria şi la naşterea lui Iisus Hristos, discutând în cele din urmă cât de dificil întâmpină persoanele sărace Crăciunul.

"Sfatul meu, în calitate de preot creştin, este să fure din magazine" şi "i-aş îndemna să nu fure din magazine mici, deţinute de familii, ci din lanţuri mari naţionale , ţinând cont că (aceste) costuri vor fi plătite în cele din urmă de noi sub forma unor preţuri mai mari", a afirmat el în cadrul slujbei oficiate în oraşul York.

Potrivit Daily Mail, Jones le-a spus credincioşilor " să nu ia mai mult decât au nevoie". "Dau acest sfat cu inima grea. Nu vreau ca afirmaţiile mele să fie interpretate greşit ca un simplu îndemn pentru a fura din magazine", a adăugat el.

Parlamentarul conservator Anne McIntosh a pledat în Parlament pentru aplicarea unor sancţiuni mai dure asupra celor care fură din magazine deoarece, potrivit acesteia, "furtul din magazine este o infracţiune comisă împotriva întregii comunităţi locale şi a societăţii". De asemenea, purtătorul de cuvânt al poliţiei din North Yorkshire a declarat că "furtul din magazine este o infracţiune şi justicarea unei asemenea acţiuni în orice circumstanţe reprezintă (un gest) foarte iresponsabil".

Mediafax

Basescu la lucru: Raportul Comisiei Prezidenţiale de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România

1. Comisia Prezidenţiala de Analiză a Regimului Politic şi Constituţional din România
2. Documente interne
3. Raportul Comisiei pdf (foarte important)

Ce inseamna Amin?

E.l Meleh Neeman (Dumnezeu este Rege intr-adevar), cuvinte care prin contractie formeaza AMEN (intr-adevar)

Basescu a inceput Bine. Amin! Amin! Amin!

Rugaciunea Patriarhului sta la inceputul noului mandat al lui Basescu. De aceea nu are cum sa piarda.
Aceasta rugaciune ne IMPLICA pe toti cei care, crestini fiind, facem rugaciune liturgica. De acum si noi suntem vinovati daca ceea ce a propus Presedintele nu va reusi. Important este ca aceasta Rugaciune ne arata pe toti ca fiind participanti ACTIV la reusita acestui Proiect.
Interesanta este uimirea multora fata de acest episod. Nu numai ca nu se asteptau dar nici nu le-ar fi trecut prin gand ca o lucrare poate incepe prin chemarea Sfintei Treimi.
Da! Din acest motiv am votat. Stiam ca asa se va intampla (adica credeam asa de tare incat era real). N-am votat impotriva, am votat PENTRU.
Sa dea Domnul Dumnezeu sa fim noi induhovniciti indeajuns si nimic rau nu se mai poate intampla in tara asta.
Parafrazez si spun:
Nu poate celrau sa distruga cat putem noi sa ne rugam!
Amin! Amin! Amin!

Basescu dictatorul

Scriam AICI si aratam tiparul de gandire comunistoid.
Uitasem ceva, insa.Pe langa ce am scris va urma:
- tinand cont de perioada grea ce va urma vom vedea o incercare de eliminare fizica a lui Basescu
- vor urma revolte de strada si Iliescu va prelua puterea pentru a reconstrui Romania (daca nu va trai Iliescu cel care o va face va fi un fel de Antonescu, Crin Antonescu, tiparul noii politici cum ii place sa se denumeasca.
- toate acestea sunt firesti, in mintea comunistului, pentru ca doar Revolutia Continua este eternul act fondator al societatii.
Deja sunt voci in PSD care il rechema pe Iliescu in fruntea partidului pentru a reorganiza aceasta structura, Toni Grebla, senator PSD: Cea mai buna solutie pentru social-democrati ar fi acum ca Iliescu sa fie presedintele partidului timp de un an
Tinand cont ca prima Revolutie a fost actul de apostazie al satanei trebuie sa fim constienti ca pana la sfarsitul lumii vom avea parte de sumedenie de asemenea Revolutii re-Fondatoare. Pentru ca in spatiul exilului, spatiul dintre sabia de foc a Ingerului si Botez, nu se poate lucra decat ne-soborniceste, totalitar, matern.
In lipsa iubirii catre Maica Domnului (care doar ea l-a nascut in Persoana pe Mesia, Hristosul Tatalui) comunitatile vor dori sa se erijeze in stat-societate-matern(e) care doar ele vor naste pe acel Mesia-iluzie. Expresia Fiica Sionului spune multe cui are urechi sa auda.

Sursele marxiste ale "corectitudinii politice"

Raymond V. Raehn - Rădăcinile istorice ale „Corectitudinii Politice”
traducere realizată de Irina Bazon

America este astăzi dominată de un sistem de credințe, atitudini și valori care au ajuns să fie cunoscute sub numele de „corectitudine politică”. Corectitudinea politică încearcă să impună tuturor americanilor o uniformitate în gândire și comportament, fiind, prin urmare, totalitară în esență. Rădăcinile sale pornesc dintr-o versiune de marxism ce își propunea răsturnarea radicală a culturii tradiționale cu scopul de a provoca o revoluție socială.

Revoluția socială are o istorie lungă, avându-și originea, după cum se presupune, în Republica lui Platon. Însă Revoluția franceză din 1789 a fost cea care l-a inspirat pe Karl Marx în dezvoltarea teoriilor sale în secolul al XIX-lea. În secolul XX, succesul Revoluției Bolșevice din Rusia anului 1917 a generat un val de optimism în rândul forțelor marxiste din Europa și America, acestea constatând că noua lume proletară a egalității se făurea, în sfârșit. Rusia, ca prima națiune comunistă din lume, avea să conducă forțele revoluționare spre victorie.

Forțele revoluționare marxiste din Europa au profitat de această oportunitate. În perioada următoare încheierii Primului Război Mondial, au avut loc mai multe evenimente: revolta comunistă spartakistă din Berlin, condusă de Rosa Luxemburg; crearea unui Soviet în Bavaria condus de Kurt Eisner și a unei republici comuniste maghiare instaurate de Bela Kun în 1919. În acea vreme, exista temerea că întreaga Europă ar putea cădea sub dominația bolșevică. Îngrijorarea cu privire la o astfel de soartă potrivnică a fost amplificată de invadarea Poloniei de către Armata Roșie condusă de Troțki în 1919.

Armata Roșie a fost însă învinsă de forțele poloneze în bătălia de la Vistula din 1920. Spartakiștii, Sovietul bavarez și guvernul lui Bela Kun nu au reușit să câștige susținere din partea muncitorilor din Europa și după scurt timp au fost înlăturate. Aceste evenimente i-au pus în dificultate pe revoluționarii marxiști din Europa. Potrivit teoriei economice marxiste, muncitorii oprimați urmau să fie beneficiarii unei revoluții sociale care îi va plasa în vârful structurilor puterii. Cu toate acestea, atunci când aceste oportunități revoluționare s-au ivit, muncitorii nu le-au dat curs. Revoluționarii marxiști nu au dat vina pe teorie pentru aceste eșecuri. Ei au dat vina pe muncitori.

Un grup de intelectuali marxiști a găsit soluția pentru iesirea din dificultate prin efectuarea unei analize care se concentra mai cu seamă asupra „suprastructurii” culturale a societății decât asupra substructurilor economice ca în teoria lui Marx. Marxistul italian Antonio Gramsci și marxistul ungur Georg Lukacs au contribuit în mod decisiv la crearea noului marxism cultural.

Antonio Gramsci a lucrat pentru Internaționala Comunistă între anii 1923-1924, la Moscova și Viena. Mai târziu, a fost întemnițat de către Mussolini, timp în care și-a scris faimoasele „Caiete din închisoare”. Gramsci se remarcă în rândul marxiștilor prin teoria lui despre hegemonia culturală ca mijloc al dominației de clasă. În viziunea sa, un nou om comunist trebuia creat înainte ca vreo revoluție politică să fie posibilă. Aceasta a determinat o concentrare asupra eforturilor întreprinse de intelectuali în sferele educației și culturii. Gramsci a întrezărit un lung marș prin instituțiile sociale, incluzând guvernul, sistemul judecătoresc, armata, școala și mass-media. El a mai conchis că atâta timp cât au un suflet creștin, muncitorii nu vor răspunde apelurilor revoluționare.

Georg Lukacs a fost fiul unui bancher ungur bogat. Și-a început viața politică lucrând ca agent al Internaționalei Comuniste. Cartea sa, Istorie și conștiință de clasă, i-a adus recunoașterea ca al doilea teoretician marxist de frunte după Marx. Lukacs considera că, pentru ca o nouă cultură marxistă să ia ființă, cultura existentă trebuia să fie desființată. Acesta afirma: „Am văzut distrugerea revoluționară a societății ca reprezentând singura și unica soluție pentru contradicțiile culturale ale epocii”, și: „O asemenea răsturnare de proporții mondiale a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori și crearea unora noi de către revoluționari.”

Devenind vicecomisar pentru cultură sub regimul bolșevic al lui Bela Kun, în Ungaria anilor 1919, Lukacs a lansat ceea ce avea să devină cunoscut sub numele de „Terorism cultural”. Ca parte a acestui terorism cultural, el a inițiat un program radical de educație sexuală în școlile ungurești. Copiii unguri erau instruiți în teme precum „iubirea liberă”, raporturile sexuale, natura „arhaică” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei și irelevanța religiei, care privează omul de toate plăcerile. Femeile erau, de asemenea, instigate la revoltă împotriva normelor sexuale ale vremii. Campania „Terorismului cultural” inițiată de Lukacs a fost precursoarea a ceea ce „corectitudinea politică” va genera mai târziu în școlile americane.

În 1923, Lukacs și alți intelectuali marxiști afiliați Partidului Comunist german au fondat Institutul de Cercetări Sociale la Universitatea Frankfurt, din Germania. Institutul, care a devenit cunoscut ca Școala de la Frankfurt, a fost plănuit după Institutul Marx-Engels din Moscova. În 1933, când naziștii au venit la putere în Germania, membrii Școlii au luat calea exilului. Cei mai muți au plecat în America.

Membrii Școlii de la Frankfurt au condus numeroase studii despre credințele, atitudinile și valorile care, în viziunea lor, au determinat instaurarea socialismului național în Germania. Studiile Școlii de la Frankfurt au combinat analiza marxistă cu psihanaliza freudiană pentru a contesta bazele culturii occidentale, incluzănd valori precum creștinismul, capitalismul, autoritatea, familia, patriarhalitatea, ierarhia, moralitatea, tradiția, înfrânarea sexuală, loialitatea, patriotismul, naționalismul, ereditatea, etnocentrismul, convenția și conservatorismul. Aceste abordări critice cunoscute, în general, sub denumirea de „teorie critică”, sunt reflectate în lucrări ale reprezentanților Școlii de la Frankfurt, precum: Evadarea din libertate și Dogma lui Christ, de Erich Fromm, Psihologia de masă a fascismului, de Wilhelm Riech și Personalitatea autoritară, de Theodor Adorno.

Personalitatea autoritară, publicată în 1950, a avut o influență substanțială asupra psihologilor și sociologilor americani. Premisa de la care pornea cartea era că prezența în societate a creștinismului, a capitalismului și a familiei patriarhal-autoritare au creat un caracter predispus la prejudecată rasială și fascism. Personalitatea autoritară a devenit un ghid de campanie națională împotriva oricărui gen de prejudecată și discriminare, bazat pe teoria că, dacă aceste tendințe malefice nu vor fi eradicate, un al doilea Holocaust ar putea lua ființă pe continentul american. Această campanie a furnizat, la rândul ei, o bază pentru corectitudinea politică.

Teoria critică a înglobat subteorii al căror țel era să desființeze fărâmă cu fărâmă elemente definitorii ale culturii existente: teoria matriarhală, teoria androginității, a personalității, a autorității, a familiei, a sexualității, teoria rasială, teoria legală și teoria literară. Puse în practică, aceste teorii urmau să fie utilizate în scopul răsturnării ordinii sociale dominante și al declanșării revoluției sociale.

Pentru a atinge aceste obiective, teoreticienii critici ai Școlii de la Frankfurt au înțeles că sistemul tradițional de credințe și structura socială existentă vor trebui anihilate și apoi înlocuite. Structura socială patriarhală va fi înlocuită cu modelul matriarhal; credința că bărbatul și femeia sunt diferiți și au în esență roluri distincte va fi înlocuită cu teoria androginiei; concepția că heterosexualitatea este normală va fi schimbată cu opinia că homosexualitatea este, în egală măsură, „normală”.

Ca o stratagemă menită să conteste valoarea intrinsecă a bărbaților albi heterosexuali, teoreticienii critici au deschis calea antagonismelor rasiale și sexuale ale troțkiștilor. Leon Trolți credea că oamenii de culoare oprimați ar putea alcătui avangarda unei revoluții comuniste în America de Nord. El i-a acuzat pe muncitorii albi de prejudecăți față de muncitorii de culoare și i-a instruit să se solidarizeze cu cei din urmă în declanșarea revoluției. Ideile lui Troțki au fost adoptate de mulți studenți inițiatori ai mișcării contraculturale din 1960, care au încercat să îi avanseze pe revoluționarii de culoare în poziții de conducere în cadrul mișcării.

Studenții revoluționari au fost, de asemenea, influențați în mod hotărâtor de ideile lui Herbert Marcuse, un alt membru al Școlii de la Frankfurt. Marcuse a profesat „Marele Refuz”, prin care erau negate toate conceptele occidentale de bază, pledând pentru „eliberarea sexuală” și pentru meritele revoluției feministe și a oamenilor de culoare. Teza sa principală era aceea că studenții, oamenii de culoare din ghetouri, alienații, asocialii și Lumea a Treia puteau prelua rolul pe care îl avusese proletariatul în revoluția comunistă. În cartea sa, Eseu despre eliberare, Marcuse și-a afirmat țelurile ce vizau o transvaluare radicală a valorilor, relaxarea tabuurilor, subversiunea culturală, teoria critică, precum și o revoltă la nivel lingvistic culminând cu o răsturnare metodică a sensului. Cât despre conflictul rasial, Marcuse a notat că bărbații albi sunt vinovați și că oamenii de culoare reprezintă cea mai naturală forță a revoluției.

Marcuse poate fi considerat membrul cel mai marcant al Școlii de la Frankfurt prin teoriile sale ca surse ale ideologiei „corectitudinii politice”; ele au constituit componenta critică a contraculturii anilor 1960. Obiectivul său era clar: „putem vorbi, pe drept cuvânt, de o revoluție culturală, întrucât protestul este îndreptat împotriva întregii culturi dominante, incluzând sistemul moral al societății existente...” El propunea eliberarea energiei sexuale intense, primitive de sub imperiul constrângerilor sociale, mesaj predicat în cartea sa, Eros și civilizație, publicată în 1955. Marcuse a devenit unul dintre principalii guru ai rebeliunii sexuale adolescentine din anii '60; el însuși a inventat expresia „Faceți dragoste, nu război!”. Cu acest rol al lui Marcuse, lanțul influenței marxiste prin intermediul Școlii de la Frankfurt se încheiase: de la activitatea lui Lukacs în postul de vicecomisar pentru cultură în guvernul bolșevic maghiar din 1919 la arderea steagului și preluarea clădirilor administrative ale universităților de către studenți în 1960. Multe dintre aceste universități sunt astăzi bastioane ale corectitudinii politice, iar mișcările studenților de odinioară au dus la înființarea unor facultăți existente în prezent.

Unul dintre cei mai importanți promotori ai corectitudinii politice a fost Betty Friedan, cunoscută pentru cartea sa, Mistica feminină, care prezintă o analiză pornind de la teoria feministă friedaniană până la teoria „autoactualizării” a lui Abraham Maslow. Maslow a fost un psiholog social care, în primii săi ani de activitate, a efectuat cercetări asupra dominației și sexualității feminine. A fost prieten cu Herbert Marcuse pe când profesa la Universitatea Brandies și l-a întâlnit pe Erich Fromm în 1936, fiind profund impresionat de ideologia promovată de acesta în cadrul Școlii de la Frankfurt. Maslow a publicat, în 1944, articolul „Structura caracterului autoritar”, care reflecta teoria personalității derivată din Teoria Critică. De asemenea, Maslow a fost influențat de lucrările lui Wilhelm Reich, un alt predicator al teoriei personalității.

Semnificația originilor istorice ale „corectitudinii politice” nu poate fi pe deplin înțeleasă decât dacă revoluția inițiată de Betty Friedan vizând rolurile sexuale este percepută în însemnătatea ei reală: ca manifestare a procesului revoluționar social demarat de Karl Marx. Faptul că Friedan s-a bazat, în elaborarea teoriilor sale, pe lucrările lui Wilhelm Reich, care reflectau ideologia Școlii de la Frankfurt, constituie un indiciu. Alte indicii sunt corespondența dintre revoluția vizând rolurile sexuale promovată de Friedan și teza postulată de Georg Lukacs a anihilării vechilor valori și a creării unora noi sau cea a „transvaluării valorilor” susținută de Herbert Marcuse. Însă ideea transformării ordinii patriarhale în una matriarhală – obiectiv pe care și-l propunea teoria inversării rolurilor sexuale – poate fi raportată direct la cartea lui Friedrich Engels, Originea familiei, proprietatea privată și statul. Publicată pentru prima dată în 1884, cartea a popularizat concepția că discriminarea adânc înrădăcinată față de sexul feminin asuprit este un aspect al patriarhalității. Credința că modelul matriarhal constituie soluția pentru ieșirea din ordinea patriarhală provine din comentariile pe care le-a scris Marx în cartea sa Ideologia germană, publicată în 1845. În această lucrare, Marx a avansat ideea că femeile și copiii constituiau proprietatea principală a bărbatului în sistemul patriarhal. Teoria matriarhală a reprezentanților Școlii de la Frankfurt, precum și teoria înrudită a androginității descind din aceste surse.

Când se adresează publicului general, susținătorii „corectitudinii politice” – sau marxiștii culturali, cum se numesc, de fapt – își prezintă concepțiile în mod atractiv. Este vorba doar despre grija de a fi „receptiv” față de celălalt – spun ei. Ei utilizează cuvinte precum „toleranță” și „diversitate”, întrebându-se „De ce nu putem trăi cu toții în armonie?”

Realitatea este alta. „Corectitudinea politică” nu se referă defel la „a te comporta amabil”, în afară de cazul în care gulagurile ni s-ar părea locuri plăcute. „Corectitudinea politică” reprezintă marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertății de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiționale și, în ultimă instanță, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de Școala de la Frankfurt este mai terifiant decăt marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia. Cel puțin, marxismul economic nu promova perversiunea sexuală și nu a încercat să impună modelul matriarhal, așa cum s-au străduit să facă membrii Școlii de la Frankfurt și descendenții lor.

Acest scurt eseu a încercat să releve o corelație esențială între marxismul clasic și ingredientele „revoluției culturale” care s-a declanșat în America în 1960. (…) Cu certitudine, acțiunea Școlii de la Frankfurt nu se încheie în anii '60, ea continuă și în prezent, cu precădere în domeniul educațional.

Schițe biografice:

Georg Lukacs

· Și-a început viața politică lucrând ca agent al Internaționalei Comuniste.

· Cartea sa, Istorie și conștiință de clasă, i-a adus recunoașterea ca al doilea teoretician marxist de frunte după Marx.

· În 1919 a devenit vicecomisar pentru cultură sub regimul bolșevic maghiar al lui Bela Kun. A inițiat ceea ce va deveni cunoscut sub numele de „Terorism cultural”.

· „Terorismul cultural” a fost precursorul la ceea ce avea să se întămple mai târziu în școlile americane.

· A lansat un program exploziv de educatie sexuală. Au fost organizate cursuri speciale și au fost publicate și distribuite materiale pentru a instrui copiii despre „iubirea liberă”, raporturile sexuale, natura “arhaică” a codurilor familiei burgheze, caracterul demodat al monogamiei și irelevanța religiei, care privează omul de toate plăcerile. Copiii erau stimulați să respingă și să ridiculizeze autoritatea părintească, precum și autoritatea Bisericii și să nu mai țină seama de preceptele morale. Ei au fost transformați, cu ușurință și în mod spontan, în delincvenți pe care doar poliția mai putea să-i strunească. Această chemare la revoltă adresată copiilor a fost însoțită de instigarea la revoltă a femeilor ungare.

· Respingând ideea că bolșevismul a condus la distrugerea civilizației și culturii, Lukacs a afirmat: „O asemenea răsturnare de proporții mondiale a valorilor nu poate avea loc fără anihilarea vechilor valori și crearea unora noi de către revoluționari.”

· Modul său de gândire este reflectat în afirmațiile sale:

◦ „Toate forțele sociale pe care le-am disprețuit din tinerețe și pe care mi-am propus să le anihilez în spirit s-au reunit acum pentru a declanșa Primul Război Mondial.”

◦ „Am văzut distrugerea revoluționară a societății ca reprezentând singura și unica soluție pentru contradicțiile culturale ale epocii.”

◦ „Întrebarea este: Cine ne va elibera de sub jugul civilizației occidentale?”

◦ „Orice mișcare politică menită să aducă bolșevismul în Occident va trebui să fie «demonică».”

◦ „Odată abandonată unicitatea sufletului, nimic nu se mai poate împotrivi «dezlănțuirii» forțelor diabolice ce stau ascunse în toate actele violente necesare instaurării revoluției.”

· Mentalitatea lui Lukacs era tipică pentru cei care reprezintau forțele marxismului revoluționar.

· La o întrunire secretă din Germania, din anul 1923, Lukacs a propus ideea inducerii „Pesimismului Cultural” oamenilor din Vest cu scopul de a le amplifica starea de deznădejde și alienare ca o precondiție necesară pentru înfăptuirea revoluției.

· Această întrunire a condus la înființarea Institutului de Cercetări Sociale la Universitatea Frankfurt din Germania, în 1923, o organizație compusă din psihologi, sociologi și alți intelectuali marxiști și de orientare comunistă, care a ajuns sa fie cunoscută ca Școala de la Frankfurt – instituție dedicată implementării programului inițiat de Georg Lukacs.

Antonio Gramsci

· A fost un marxist italian ce a urmat aceeași linie de gândire ca a lui Georg Lukacs; a ajuns, în urma analizelor sale, la aceleași concluzii pe care le-au formulat Lukacs și ceilalți membri ai Școlii de la Frankfurt cu privire la rolul crucial al intelectualilor în declanșarea revoluției.

· A călătorit în Uniunea Sovietică, după izbucnirea Revoluției Bolșevice din 1917 și unele constatări pe care le-a făcut l-au determinat să conchidă că o revoltă în manieră bolșevică nu va putea fi înfăptuită de către muncitorii occidentali din pricina religiei lor creștine.

· Antonio Gramsci a devenit conducătorul Partidului Comunist Italian, fiind mai târziu închis, în 1930, sub dictatura lui Mussolini, perioadă în care a scris „Caietele din închisoare” și alte texte.

· Aceste lucrări au fost traduse în engleză și au devenit accesibile americanilor.

· Îndemnul său adresat intelectualilor a fost ca aceștia să înceapă un lung marș prin instituțiile educaționale și culturale ale națiunii pentru a crea un nou om sovietic înainte ca o revoluție politică reușită să se producă.

· Această perspectivă reflecta constatările la care ajunsese în Uniunea Sovietică, și anume că oamenii din fruntea Uniunii Sovietice nu vor putea crea un astfel de om nou sovietic după înfăptuirea Revoluției Bolșevice.

· Acest proiect de transformare a omului la nivel de mentalitate și caracter a făcut din Gramsci un erou al marxismului revoluționar implementat în sfera educațională americană și a pregătit terenul pentru crearea Noului Copil American.

· Esența strategiei revoluționare a lui Gramsci este reflectată în lucrarea lui Charles A. Reich, The Greening of America: „Va avea loc o revoluție. Nu va fi similară revoluțiilor din trecut. Va începe cu individul și cultura, iar schimbarea structurii politice va fi ultimul ei act. Nu va necesita recurgerea la violență pentru a avea sorți de izbândă și nu va putea fi contracarată cu succes prin violență. Aceasta este revoluția Noii Generații.”

Wilhelm Reich

· În cartea sa din 1933 intitulată Psihologia de masă a fascismului, a evidențiat faptul că Școala de la Frankfurt s-a distanțat de sociologia marxistă care plasa burghezia împotriva proletariatului. În schimb, bătălia se va da între „reacționari” și elementele revoluționare.

· A scris cartea Revoluția sexuală care avea să prefigureze ce urma să se întămple în 1960.

· Teoria sa sociologică a „sex-economiei” constituia o încercare de a combina psihologia freudiană cu teoria economică a lui Marx.

· Teoria lui Reich este ilustrată în aceste cuvinte ale sale: „Familia autoritară reprezintă statul autoritar în miniatură. Caracterul autoritar al omului rezultă, în esență, din sedimentarea inhibițiilor sexuale și a fricii în substanța vie a impuslurilor sexuale. Imperialismul familial este proiectat ideologic în imperialism național... Familia autoritară (…) constituie o fabrică unde iau ființă ideologia și structurile reacționare.”

· Teoria lui Wilhelm Reich, ca și programul de educație sexuală inițiat de Georg Lukacs în Ungaria pot fi considerate sursele din care provin insistența asupra introducerii educației sexuale în învățământ, începând de la grădiniță, precum și atitudinea de respingere manifestată în cadrul sistemului educațional față de familie, față de autoritatea externă și față de structura tradițională a caracterului.

· Teoria lui Reich conține și alte concepții care au pătruns în câmpul educațional american:

◦ Misticismul religios organizat al creștinismului constituie un aspect al familiei autoritare care a dus la apariția fascismului;

◦ Esența patriarhală trebuie înlăturată din structura interioară a omului, precum și din mediul exterior.

◦ Revoluția sexuală va determina colapsul deplin al ideologiei autoritare;

◦ Omul este, în esență, un animal stăpânit de impulsuri sexuale;

◦ Cartea Psihologia de masă a fascismului se afla la a noua ediție în 1991 și poate fi achiziționată de la cele mai multe librării unversitare.

Erich Fromm

· Asemeni lui Wilhelm Reich, Erich Fromm a fost un psiholog social al Școlii de la Frankfurt, care s-a mutat în America în anii 1930.

· Cartea sa Evadarea din libertate, publicată în 1941, este înrudită ideologic cu lucrarea Psihologia de masă a fascismului a lui Wilhelm Reich.

· După cum susținea Fromm, capitalismul timpuriu a dat naștere unei ordini sociale care a condus la apariția teoriei calviniste a predestinării, aceasta reflectând principiul inegalității inerente dintre oameni, principiu revigorat de ideologia nazistă.

· În viziunea sa, caracterul autoritar cunoaște numai experiența dominației sau a supunerii și „diferențele, fie ele sexuale sau rasiale, sunt pentru acesta definite, în mod categoric, în termeni de superioritate sau de inferioritate”.

· Fromm pretindea că „Libertatea pozitivă” implică principiul că nu există o putere superioară eului individual unic; că omul este centrul și scopul vieții; că dezvoltarea și realizarea individualității umane este un scop care nu poate fi subordonat unor cauze presupuse ca având o importanță mai mare.

· Fromm a clarificat mai bine semnificația „Libertății pozitive” în lucrarea Dogma lui Christ, unde se prezintă pe sine ca un caracter revoluționar care s-a emancipat din chingile familiei și ale patriei, de sub autoritatea mamei și a tatălui, care și-a declinat loialitatea față de stat, rasă, partid sau religie.

· Fromm își precizează foarte limpede scopul revoluționar în Dogma lui Christ: „Am putea defini revoluția în accepție psihologică, spunând că revoluția este o mișcare politică organizată de oameni care au caractere revoluționare și atragând oameni cu astfel de caractere.”

Herbert Marcuse

· La fel ca Wilhelm Reich și Erich Fromm, Marcuse a fost un intelectual al Școlii de la Frankfurt care a luat calea Americii în anii 1930.

· A fost adesea prezentat ca un filozof marxist, deși a fost un revoluționar social pursânge, care își imagina dezintegrarea societății americane întocmai așa cum Karl Marx și Georg Lukacs și-au imaginat dezagregarea societății germane: „Putem vorbi, pe drept cuvânt, de o revoluție culturală, întrucât protestul este îndreptat împotriva întregii culturi dominante, incluzând sistemul moral al societății existente... Un singur lucru putem afirma cu deplină certitudine: ideea tradițională de revoluție și strategia tradițională prin care poate fi declanșată o revoluție nu mai sunt valide. Aceste idei sunt demodate... Ceea ce trebuie să înfăputim este un tip de dezintegrare difuză și dispersivă a sistemului.”

· Marcuse a publicat Eros și civilizație, în 1955, carte care a devenit documentul fondator al contraculturii din 1960 și care a introdus ideologia Școlii de la Frankfurt în colegiile și universitățile americane.

· El afirma că singura modalitate prin care putem evada din unidimensionalitatea societății industriale moderne este eliberarea componentei erotice din om, a instinctelor senzuale, ca revoltă împotriva „raționalității tehnologice”.

· Această eliberare erotică avea să se realizeze sub forma „Marelui refuz”, ca negare absolută a „monstrului” capitalist și a tuturor formelor lui, incluzănd rațiunea tehnologică și limbajul ritual-autoritar.

· El a furnizat legitimitatea intelectuală necesară pentru realizarea revoltei sexuale adolescentine, inventând și sloganul „Faceți dragoste, nu război!”.

· Teoria sa includea credința că Mișcarea de Eliberare a Femeilor constituie componenta cea mai de seamă a opoziției și posibil cea mai radicală.

· Eforturile sale revoluționare vor conduce la declanșarea unui război nesfârșit purtat de revoluționarii marxiști împotriva bărbaților albi europeni în școli si universități.

Theodor Adorno

· A fost un alt marxist revoluționar și membru al Școlii de la Frankfurt, care s-a stabilit în America în anii 1930.

· Printre alte cărți, Adorno a scris Personalitatea autoritară, publicată în 1950.

· Cărțile sale au pornit de la aceleași teorii expuse în lucrările autorilor Wilhelm Reich, Erich Fromm și Herbert Marcuse, bazate pe studiile analitice efectuate asupra societății germane începând din 1923.

· Ideea centrală a lucrărilor lui este aceeași: există un astfel de element precum caracterul autoritar care este opusul modelului revoluționar dezirabil. Caracterul autoritar este produsul capitalismului, al creștinismului, al conservatorismului, al familiei patriarhale și al represiunii sexuale. În Germania, combinația acestor factori a generat apariția prejudecăților, a antisemitismului și a fascismului, potrivit teoriei Școlii de la Frankfurt.

· S-a întâmplat, astfel, ca majoritatea americanilor să fie niște produse ale capitalismului, ale creștinismului, conservatorismului, familiei patriarhale și ale represiunii sexuale. Prin urmare, Theodor Adorno și alți membri ai Școlii de la Frankfurt s-au bucurat de minunata oportunitate de a pune în aplicare programul proiectat de Georg Lukacs și de Antonio Gramsci pentru înfăptuirea revoluției sociale în America în loc de Germania.

· Ei vor postula existența personalității autoritare în rândul americanilor cu predispoziții spre prejudecată, exploatând această componentă pentru a impune americanilor „reeducarea planificată științific”, sub pretextul că această acțiune este întreprinsă în scopul eradicării prejudecăților.

· Această reeducare planificată științific va deveni o manevră de înlocuire a sistemului fundamental de valori american cu valorile opuse, revoluționare, în mediul educațional, astfel încât copiii americani să fie formați după modelul caracterelor revoluționare din teoria Școlii de la Frankfurt, creându-se, în acest mod, Noul Copil American.

· Nu poate fi contestat faptul că Personalitatea autoritară a fost utilizată de Benjamin Bloom ca sursă principală de inspirație în elaborarea taxonomiei domeniului afectiv, în lucrarea sa, Taxonomia obiectivelor educaționale, din 1964, care a avut, ulterior, un rol determinant în cadrul sistemului educațional.

Arche