Am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?
Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decât simbolic, ori mai precis spus, în gând. Nu mai sunt cetăţean român de pe vremea când, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gândesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte.
Pentru că este el însuşi. Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnavă de duplicitate, impostura şi corupţie.Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul.
Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial.
Deci nu am greşit, cred ca am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cât de penibil a reacţionat Geoană după înfrângere. Cine mă uraste? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre a scris Monica Lovinescu.
Loial? Numai cu cine îi convine totuşi. şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii de la Roman la liberali, consilierii, convenţia democratică, etc.
V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămâne o maladie a vieţii politice naţionale). Când doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează.
Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că ma pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic), Traian Băsescu m-a descurajat spunându-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals.
A condamnat comunismul verbal…şi ce dacă?
V.T.: Nu a condamnat comunismul doar verbal. A mers la Sighet, a mers la Braşov, a cerut iertare victimelor în numele statului român. Nu e vina lui Traian Băsescu că penelistul Bogdan Olteanu a înmormântat legea lustraţiei în Camera Deputaţilor (motiv pentru care Societatea Timişoara i-a decernat premiul „Secera şi ciocanul”).
Consilieri trădaţi? Întrebaţi-i pe Cristian Preda, Teodor Baconsky, Bogdan Tătaru-Cazaban, Anca Ilinoiu, Constantin Degeratu, Sebastian Lăzaroiu, Alexandru Gussi, Iulian Fota, Virgil Păunescu spre a-i numi doar pe aceştia. Întrebaţi-i pe coordonatorii comisiilor prezidenţiale Marian Preda, Mircea Miclea, Ioan Stanomir.
Traian Băsescu nu este o fiinţa perfectă, nu voi osteni să o repet, dar mă exasperează felul în care nu i se recunosc merite pe care eu unul le-am constatat direct, pe viu, cât se poate de constant şi consecvent. Mă uimeşte şi mă întristează partizanatul unor activişti civici care se indignează mereu selectiv. De altfel, mă îndoiesc că Adriana şi Claudiu Săftoiu ar nega faptul că preşedintele s-a implicat total în condamnarea dictaturii comuniste. Eram lânga Adriana la Parlament când Vadim a făcut spectacolul de pomină. ştiu ce mi-a spus atunci. În ce mă priveşte, a acţionat întotdeauna prompt, a sprijinit cu energie Comisia Prezidenţială, ne-a ajutat să intrăm în arhive. Dacă astăzi Arhivele Naţionale, conduse de Dorin Dobrincu, s-au democratizat, nu este în mică măsura rodul acţiunilor lui Traian Băsescu. Aceste lucruri trebuie spuse apăsat, pentru că, vă încredinţez, sunt adevărate.
Fără spate, fără bani, fără pile, te duci dracului în Ro. Mori. Nu te mai cunoaşte nimeni. Cum poţi trăi din demnitate? Afacerile în Ro se fac numai cu statul acum, indiferent de culoare politică, la putere fiind PDL, iar Criza a paralizat orice iniţiativă particulară în Ro.
V.T.: Statul a devenit (a rămas) un terifiant Leviathan. Nu era foarte eficient nici statul precomunist, dar era o monarhie constituţională veritabilă. Republica lui Iliescu a acumulat toate defectele României, precomuniste şi comuniste. Este (încă) un sistem clientelar, în care totul este de vânzare, inclusiv, în atâtea cazuri pe care le ştim, principiile. Criza este totuşi pe cale de a se termina (poate sunt eu prea optimist). Important este să întărim statul de drept, responsabilizarea celor învestiţi cu funcţii publice. Acest lucru nu se poate face în absenţa justiţiei independente. De aceea a deranjat atât de tare ceea ce încerca să facă Monica Macovei. De aceea este atacat Daniel Morar. De aceea este ponegrită Comisia Europeană. Depinde de noi să construim initiaţive în media, în spaţiul civic. Priveşte ce se întâmplă în blogosferă. Spunea o mare antropoloagă americană, Margaret Mead: „Nu vă îndoiţi că doi sau trei oameni pot schimba lumea. De fapt, doar astfel s-a schimbat lumea”.
Sînt intelectuali de vază, Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fi-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministră, că Ritzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?
V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României post-comuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atât de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?
Faptul că tatăl ei PREşEDINTELE ADULT a dictat ca membrii PDL (un procent calculat să voteze cu EBA) O societate normală ar trebui să condamne şi pe marii moguli care furaă meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a facut Băsescu.
VT: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rând pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A facut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă până-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii 80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii 60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupam de lucruri cu adevărat semnificative.
Da, dar cred că şi-n America e absurdă o asemenea candidatură.
VT: Tatăl lui Al Gore a fost senator de Tennessee, fiul de asemenea. Nu mai vorbesc de dinastia Kennedy. Ideea cardinală a liberalismului este egalitatea indivizilor în faţa legii. Evident că există şanse mai mari pentru cei care cresc în familii influente. Dar trebuie aceşti oameni pedepsiţi? Mai cu seamă că multi dintre autodesemnaţii procurori au avut şi ei destule avantaje din start…
Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic”?
V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic”. A promis ca va ţine cont de Raportul Comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim iliegitim şi criminal, ridicându-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Câtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Când îl votam pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.
Care este concret proiectul? Parlamentul unicameral, doar? Modernizarea statului şi a instituţiilor a însemnat până acum doar omorârea lor, discreditarea tuturor….
VT: Citiţi documentele comisiilor prezidenţiale pe teme de politici publice, educaţie, demografie, sănătate, reforma instituţiilor. Toate acestea implică legi, iar Parlamentul, nu e nevoie să o mai spun, nu s-a grăbit să vină în întâmpinarea propunerilor lui Traian Băsescu. Nu pasez mingea dintr-o parte în cealalată a terenului, dar acestea sunt datele concrete. Noi alegeri ar putea duce la o nouă majoritate parlamentară. Atunci vom discuta concret ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut. Reforma internă nu priveşte doar un partid, ci întreaga clasă politică românească.
II
Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic”?
V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic”. A promis ca va ţine cont de Raportul Comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim iliegitim şi criminal, ridicându-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Câtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Când îl votam pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.
Care este concret proiectul? Parlamentul unicameral, doar? Modernizarea statului şi a instituţiilor a însemnat până acum doar omorârea lor, discreditarea tuturor….
V.T.: Citiţi documentele comisiilor prezidenţiale pe teme de politici publice, educaţie, demografie, sănătate, reforma instituţiilor. Toate acestea implică legi, iar Parlamentul, nu e nevoie să o mai spun, nu s-a grăbit să vină în întâmpinarea propunerilor lui Traian Băsescu. Nu pasez mingea dintr-o parte în cealalată a terenului, dar acestea sunt datele concrete. Noi alegeri ar putea duce la o nouă majoritate parlamentară. Atunci vom discuta concret ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut. Reforma internă nu priveşte doar un partid, ci întreaga clasă politică românească.
Am Puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?
V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mâinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.
Rep.: Care este revoluţia legalităţii? De 5 ani, Băsescu încalcă la limită constituţia, nici o lege nu mai e respectată. România de câteva luni, fără guvern, e paralizată. Domle, dai şpagă, ţi se ia, dar nu se rezolvă nimic.
VT: Mi-e teamă că această „balaurizare” a lui Traian Băsescu ţine de emoţii, de fobii, nu de o analiză riguroasă. Încălcarea Constituţiei i-a fost reproşată în momentul suspendării (primăvara lui 2007). Curtea Constituţională nu găsit grave abateri care să justifice ceea ce atunci am numit, într-un articol scris împreună cu Dragoş Paul Aligică în Wall Street Journal, puciul parlamentar de la Bucureşti. Traian Băsescu s-a opus numirii unor miniştri lipsiţi de credibilitate şi s-a dovedit că nu s-a înşelat. Eu cred că preşedintele a învăţat multe din experienţa primului mandat. Ceea ce nu înseamnă că va face concesii la capitolul marilor jecmăniri ale statului ori la acela al bajocoririi legii de către cei care se cred proprietarii ţării.
Rep.: Sînt în trustul lui Vîntu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist – blogger, de ce mă simt prizonier opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?
V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atât de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.
Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vîntu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sîrbu „dansez pentru tine”?
V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru câţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav. De ce nu te duci la EvZ?
Ce-i de făcut? Mi-e foame.
V.T.: ţi-e foame fizică? ţi-e foame de adevăr? ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pâine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pâinea este amară, iar vinul salciu.
De ce sînt imoral, ştiind adevărul?
V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Când vor comunica între ele, ştiinţa şi constiinţa, vei înceta să fii imoral.
De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?
V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucrul nu face parte din „fişa postului”. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sunt convins că există un asemenea loc.
De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la Putere?
V.T.: Întrucât nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărât să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.
De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?
V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că suntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împăraţia divină. Nimic mai primejdios decat ersatzul mundan al trenscendenţei.
Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.
De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?
V.T.: Pentru că exista o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de auto-flagelare care i-a făcut pe atâţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat până şi pe demenţii khmeri roşii.
De ce ai plecat din ţară la timp?
V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet” în 1981. Lăsam în urma o familie iubită, o mama adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămân voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.
De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?
V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sunt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.
El a impus un model: daca nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau mai rău condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune.
El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel CU PSD.
VT: A fost un compromis inevitabil dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atâtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat.
Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fi privită ca un loc al pierzaniei definitive. Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator”. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patricu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.
România este incurabilă? 50% din Români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.
V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia auto-victimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sunt cei care încercă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decât ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfântului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se idetifică de fapt atâţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.
De ce lumea politică e toată cu vreun ce profit personal, cu vreo pată?
V.T.: Politica nu este profesia îngerilor, chiar dacă politicienii mimează adeseori puritatea. Dar nu toţi politicienii sunt o apă şi-un pământ. Nu toată lumea este gata să renunţe la orice principii pentru un cec ori pentru cash ori pentru o excursie în Bahamas. Nu putem scăpa de politică, deci e mai bine să o practicăm şi să o studiem fără amăgiri şi fără demonizări.
De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?
V.T.: Trăim de fapt propria noastra viaţă, dar ni se întâmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seamă că despre noi a fost vorba tot timpul..
De ce să mor eu, ca să vină o lume mai bună?
V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemeni lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.
De ce nu pot să aleg?
V.T.: Nu poţi alege doar dacă îţi interzici alegerea. Altminteri, pas cu pas, eşti pus să alegi. Binele şi Raul: iată mare alegere. Unii o recunosc, alţii o neagă. Dar ea există şi ne face să devenim, în functie de opţiune, cetăţeni sau barbari.
Cine mă va folosi în continuare?
V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu