luni, 17 august 2009

SUA va antrena soldaţi georgieni pentru Afganistan

Devine un obicei urat. Se pare ca merge asa. Dar Rusia, nu?, trebuie demonizata intr-un final.

Trupele americane vor antrena militari georgieni pentru misiuni în Afganistan. Misiunea va începe în septembrie, dar instructorii americani ajung luni, 17 august, în Georgia.

Dificultăţile sunt însă mai degrabă de natură diplomatică decât militară. Rusia acuză Statele Unite de reînarmarea maşinii de război georgiene, iar declaraţiile care vin de la Moscova sunt ferme pe această temă.

Ataşatul de presă al Pentagonului precizează că ţara sa a luat măsuri, informând Rusia despre această misiune, pentru a evita eventualele neînţelegeri. Este vorba despre pregătirea georgienilor în luptele contra insurgenţilor afgani şi nu pentru a lupta în propria ţară.

Acum un an a mai fost prevăzută o misiune similară pentru pregătira militarilor ce participau la războiul din Irak. Georgia trimisese două mii de soldaţi în zonă, dar avea să repatrieze o mare parte dintre ei în timpul conflictului cu Rusia. Ca urmare, proiectul a fost anulat.

Misiunea va începe nu mai devreme de 1 septembrie, dar instructorii americani ar trebui să ajungă luni în Georgia. Rolul lor este de a pregăti militari georgieni pentru luptele cu talibanii din Afganistan.

Dacă pentru Tbilisi vorbim de satisfacerea aliaţilor americani, pentru Washington misiunea este mai delicată : să îi ajute pe georgieni, fără să îi provoace însă pe ruşi.

Între timp, situaţia din Afganistan se deteriorează. Talibanii ameninţă pentru prima dată în mod deschis că vor ataca direct birourile de vot la alegerile prezidenţiale şi provinciale de joi din Afganistan. Ameninţarea a fost înscrisă pe afişele lipite sau distribuite în satele din sudul ţării.

"Acest mesaj urmăreşte să informeze locuitorii să nu participe la alegeri, pentru a nu deveni victime ale operaţiunilor noastre, deoarece vom utiliza tactici noi", ameninţă comandanţii talibani din sudul Afganistanului, în textul amintit.

Rebelii au cerut până în prezent boicotarea alegerilor şi au precizat că nu vor ataca secţiile de vot, pentru a nu provoca victime în rândul civililor.

Ultimele zile au fost marcate de numeroase atentate. De exemplu, sâmbătă, 15 august, şapte civili au fost ucişi într-un atac cu maşină-capcană produs chiar în capitala Kabul.


Mediafax

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu