Despre ura, Basescu si dorinta de a apartine unei comunitati

Doua articole m-au intristat recent. Unul, scris de Mihail Neamtu in Hotnews iar cel de-al doilea de Patapievici in EVZ.
In mare ambele atitudini, de fapt una singura, sunt justificate si argumentate abundent. Exista, intradevar, un mare depozit de ura in comunitatea "scriitorilor" vizibili. Unii dau cu hua! altii cu Hua! Nici unii nu au curajul unui Cea! barbatesc.
Cei care dau cu hua! sunt stransi in jurul tepei pregatite lui Basescu. Cei care dau cu Hua! sunt stransi in jurul fricii de singuratate. Viata trece si si-au dat seama ca doctoratele sunt inutile. Doar dragostea si ura fac istorie. O concluzie inteleapta.
Insa cei care dau cu hua! sunt manati de dorinta de "a fi asa si nu altminteri". Cei care-l mangaie cu Hua! mi se par manati de un mare instinct de clasa/ comunitarist. Vor sa fie si ei o "gasca" bine formata, cu principii (neaparat universale si imense) solide, cu sigla si mai ales cu urmasi tandri (care le vor construi monumente).
Stau si ma intreb pentru ce striga ei Hua!? Ceilalti, cei cu hua!, stiu ce vor. Dar nu stiu ce vor aceia. Vor sa ramana doar ei in agende? Pentru ca, daca ura unora este oarecum determinata si circumscrisa, ura celorlalti este de neinteles. Refuzul de a merge pana la capat demonstreaza "efeminarea" intelectualului conservator. A merge pana la capat inseamna a merge pana la Cap (nu pana la ceea ce deja posezi - asa face doar femeia).
Degeaba justifica Patapievici un fel de ura ( carticica dupa care traieste dansul nu e conforma cu viata in Hristos). Asa oricine, fixandu-si o norma/ ideal, isi poate justifica actiunile. Ce ne invata? Ca trebuie doar sa fi campion in scrabble si totul ti se poate aproba. De catre cine?
Nenorocirea acestor domni este ca simt un impuls demonic de a-si da cu parerea zilnic, despre orice. Chiar si cei, mai ales, care se considera deasupra cotidianului.
Cartarescu se simte invins si ne cere si noua sa ne lasam invinsi (daca nu cumva face pe Asmodeu). Tismaneanu bate toaca in fiecare zi pe tema urii ( se vede treaba ca nu poate crea decat hranit de conflict, de un conflict care l-a hranit de mic si , inversat doar de nevoie, il hraneste in continuare.
Domnul Neamtu canta frumos dar canta prea de mult timp ca un amator. Trebuia sa treaca la profesionisti de cel putin un an. Patapievici, inglodat de datorii, nu mai face diferenta intre datorie si patima. A luat de buna o meserie care-i asigura, odata, doar existenta.
Liiceanu este cel mai amuzant. Atat de viguros, atat de profesor si, din pacate, atat de nemangaiat.
Eu, in schimb, ma bazez pe cei 61% ( 72%) dintre romanii care au refuzat sa-i legitimeze pe clantai. De pe undeva de pe acolo imi vine o mireasma placuta. Desi invesmantata in miros de transpiratie, ceapa si tamaie.
Nu mor caii cand vor cainii, domnilor scriitori! Caii sunt copiii lui Poseidon si-s facuti dupa chipul valului marii. Iar valurile vor lovi tarmul inca mult timp dupa ce nimic din ce e astazi nu va mai locui in gandurile cuiva. Nu ne mai vrajiti cu importante/ acute probleme social-cultural-politice. Judecata e a Domnului. Iar voi nu puteti sa ne atrageti atentia asupra realului. Pentru ca nu traiti in real ci, doar, in imediat (urmatorul imediat este, bineinteles, alegerea presedintelui).