sâmbătă, 22 august 2009

Benedict al XVI-lea - A cumpăra este întodeauna un act moral şi nu doar unul economic

(RV - 21 august 2009) „Este bine ca persoanele să-şi dea seama că a achiziţiona, a cumpăra este întotdeauna un act moral pe lângă faptul că este unul economic”: este una din reflecţiile lui Benedict al XVI-lea în enciclica socială „Caritas in veritate - Iubirea în adevăr”, care dedică un paragraf întreg realităţii consumatorilor şi responsabilităţii lor sociale. Papa pune accentul pe educaţia consumatorilor în spiritul respectării principiilor morale, care nu sunt contrare raţionalităţii economice a procurării de bunuri.

Benedict al XVI-lea relevă că „interconexiunea mondială a făcut să apară o nouă putere politică, cea a consumatorilor şi asociaţiilor lor”. Este vorba, scrie Papa, despre un fenomen „care conţine elemente pozitive ce trebuie stimulate dar şi excese ce trebuie evitate”. Este bine, e îndemnul Papei în acest document social, „ca persoanele să-şi dea seama că a achiziţiona este întotdeauna un act moral, pe lângă faptul că este economic”. Există deci, adaugă Enciclica, „o responsabilitate socială precisă a consumatorului, care se însoţeşte cu responsabilitatea socială a întreprinderii”. Consumatorii trebuie de aceea „educaţi continuu pentru rolul pe care îl exercită zilnic şi pe care ei îl pot desfăşura în respectul principiilor morale, fără a micşora raţionalitatea economică intrinsecă a actului achiziţionării”. În actualul moment de criză, „în care puterea de cumpărare se va putea reduce şi va trebui să se consume cu mai mare sobrietate - relevă Pontiful - este necesar să se parcurgă alte străzi, ca de pildă forme de cooperare pentru achiziţie”.

Papa indică experienţa „cooperativelor de consum, active începând din secolul al 19-lea chiar şi datorită iniţiativei catolicilor”. Formulează auspicii pentru realizarea de „noi forme de comercializare a produselor provenite din ariile sărace ale planetei pentru a garanta o retribuţie decentă producătorilor. Şi aceasta, totuşi „cu condiţia ca să fie vorba cu adevărat de o piaţă transparentă, ca producătorii să nu primească doar câştiguri ceva mai mari, dar şi o mare formare, profesionalitate şi tehnologie, şi în fine, să nu se asocieze la asemenea experienţe de economie pentru dezvoltarea unor viziuni ideologice de parte”. Benedict al XVI-lea urează în fine „un rol mai incisiv al consumatorilor ca „factor de democraţie economică”.

Papa invocă deci o responsabilitate etică a consumatorului în actul cumpărării. Îndemn asupra căruia se opreşte secretarul general al asociaţiei italiene Adiconsum, Paolo Landi, intervievat de redacţia noastră centrală:
• „Astăzi trăim într-o societate în care publicitatea ne determină la consumurile cele mai felurite, la consumismul cel mai fără frâu, chiar şi acolo unde nu avem nevoie de a cumpăra, ci doar să achiziţionăm ultimul model, ultima noutate…Bine, în această Enciclică există o afirmaţie importantă despre consumul responsabil, o atenţie la educaţia la consumul responsabil; peste toate, tema energiei, o folosire responsabilă a banului în raport cu un consumism fără orice frâu…Cred că această extraordinară subliniere a eticii în achiziţii este un dat important, în ceea ce constituie învăţătura Bisericii şi ne face cu adevărat plăcere!

Etica nu este împotriva raţionalităţii economice într-o achiziţie…
• „Absolut nu! Mai presus de toate după ceea ce s-a întâmplat: când am verificat că economia, finanţele nu mai erau finalizate în direcţia dezvoltării ci a afacerii ca atare, a speculaţiei ca atare şi am văzut dezastrele pe care le-a provocat. Este evident că economia, dacă este finalizată spre bunăstarea populaţiei e un lucru important, este un lucru pozitiv. De aceea este oportun să se evidenţieze nu numai în alegerile sociale, dar şi din partea consumatorilor, deoarece aceştia, prin opţiunile lor, pot orienta economia, pot privilegia acele consumuri unde se respectă clar normele internaţionale, se respectă munca minorilor, mai curând decât ca întreprinderile să acţioneze utilizând munca minorilor, folosind aceste fenomene speculative”.

Papa urează o mai mare sobrietate în stilul de viaţă…
• „Da. Eu cred că această criză economică, această recesiune care este în act, va purta şi la o reconsiderare a stilurilor de viaţă. Ne gândim la chestiunea telefoanelor mobile: în prezent suntem în plină recesiune iar consumul telefoanelor creşte, oricum, toţi alergând după ultimul model chiar dacă cel precedent funcţionează perfect. Cred că şi în acest caz trebuie regândit modul de a consuma; cred că e nevoie de recuperarea unei dimensiuni care să fie cea a calităţii vieţii, ca cea a solidarităţii. Şi în aceasta, cred că învăţătura Enciclicei oferă într-adevăr conţinuturi importante”.

RadioVaticana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu