Şi, iată, venind un tânăr la El, I-a zis:
- Bunule Învăţător, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?
- De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.
- Care?
- Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
- Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipseşte?
- Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi.
Auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuţii.
Iar Iisus a zis ucenicilor Săi:
- Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în împărăţia cerurilor. Şi iarăşi zic vouă că mai lesne este să treacă cămila prin urechile acului, decât să intre un bogat în Impărăţia lui Dumnezeu.
Auzind, ucenicii s-au uimit foarte, zicând:
- Dar cine poate să se mântuiască?
Iisus, privind la ei, le-a zis:
- La oameni aceasta e cu neputinţă, la Dumnezeu însă toate sunt cu putinţă.
Atunci Petru, răspunzând, I-a zis:
- Iată noi am lăsat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Cu noi oare ce va fi?
Iar Iisus le-a zis:
- Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
Şi oricine a lăsat case sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau femeie, sau copii, sau ţarine, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.
Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi.
Este ceva aici.
Intre viata vesnica si Imparatia lui Dumnezeu-Tatal.
Ca sa nu mai spunem de ultima fraza:
"Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi."
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu