vineri, 30 octombrie 2009

Kamadeva (vindecarea sufletului)

















Cu durerile iubirii
Voind sufletu-mi să-l vindec,
L-am chemat în somn pe Kama —
Kamadeva, zeul indic.

El veni, copilul mîndru,
Călărind pe-un papagal,
Avînd zîmbetul făţarnic
Pe-a lui buze de coral.

Aripi are, iar în tolbă-i
El păstrează, cu săgeţi,
Numai flori înveninate
De la Gangele măreţ.

Puse-o floare-atunci-n arcu-i,
Mă lovi cu ea în piept,
Şi de-atunci în orice noapte
Plîng pe patul meu deştept…

Cu săgeata-i otrăvită
A sosit ca să mă certe
Fiul cerului albastru
Ş-al iluziei deşerte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu