A murit si eu nu am ce face. Sa-l judecam? Sa-l punem la zid acum dupa ce nu se mai poate cai? Se putea cai? Amintiti-va de Chilon Chilnides din QuoVadis si va veti linisti. Dar acum nu mai poate sa se caiasca (oricum nu s-a cait public in rest doar Domnul Dumnezeu stie). Acest om cu viata sa intreaga ar putea sa ne fie spre invatatura.
Spunea Soljenitin ca va veni vremea cand virtutea va putea sta in camera, la vedere, desi va fi zdrentuita si plina de vanatai. Dar daca VICIUL nu va fi aratat clar unde este, daca un criminal nu va recunoaste luandu-se cu mainile de cap strigand " FRATILOR, AM GRESIT... FRATILOR, CEEA CE AM FACUT EU ESTE O NENOROCIRE...NU ESTE BINE CE AM FACUT", atunci va fi vai-si-amar de noi. Pentru ca tinerii vor invata ca desi ai ucis, desi ai furat, desi ai umilit un om poti scapa si inca, poti trai in bunastare.
Plesita, si altii care au murit, au avut sansa de a ne fi un fel de parinti spirituali, de a fi un fel de pietre de temelie pentru vieti sfinte. Cei ce traiesc au inca aceasta sansa. Au sansa de a ramane in inima si spiritualitatea unui neam ca fiind cei care au aratat NENOROCIREA, nenorocire pe care ei au trait-o de pe o parte intr-un alt fel decat fratii-martiri.
Degeaba mai aruncam cu mizerie asupra lor(vezi link). Nu vom reusi mare lucru infierand la nesfarsit pe"dujmanii libertatii". Eu cred ca ei, acesti nefericiti care au slujit bolsevismul, habar nu au ce trebuie sa faca. Nu prea au habar ce trebuie sa faca oameni ce-si zic crestini si care stau toata ziua cu nasul in Scripturi si-n Acatiste (despre mine vorbesc) daramite unii care toata viata lor au slujit unui proiect bolsevic!
Deci, cred ca, vechii nostri calai trebuie ajutati de catre noi pentru a ne ajuta neamul ce se va naste in viitor.
Structura DIE nu a fost dedicată culegerii de informaţii. DIE a fost un imens oficiu pentru proiectele ceauşiste: influenţă politică, economică şi militară, spionaj industrial, furt de valută, neutralizarea emigraţiei, dezinformare, asasinate externe, operaţii deghizate sub steag străin.(Pacepa)
Fostul general de Securitate Nicolae Pleşiţă a încetat din viaţă, aseară, la vârsta de 80 de ani. El şi-a petrecut ultimele trei luni într-un sanatoriu aparţinând Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Figură notorie a aparatului represiv din România comunistă, Nicolae Pleşiţă s-a născut la data de 16 aprilie 1929, în oraşul Curtea de Argeş. Fostul şef al spionajului extern din Epoca de Aur a intrat de tânăr în Partidul Comunist Român, devenind activist cu problemele tineretului. În anul 1948, Nicolae Pleşiţă a fost recrutat ca angajat al Securităţii.
Ascensiunea sa în structurile serviciilor de informaţii începe acum, avansând extrem de rapid într-o perioadă în care Securitatea era recunoscută pentru metodele 'neortodoxe' pe care le convoca în acţiunile întreprinse împotriva 'duşmanilor poporului'.
Între 1962 şi 1967, Pleşiţă este comandant de Securitate pe Regiunea Cluj, subordonându-şi direcţiile din cinci judeţe. Mutat la Bucureşti în 1967, ca şef al Direcţiei de Securitate şi Gardă, apoi avansat la gradul de general-maior, Pleşiţă se licenţiază în Drept, iar în intervalul 1978-1980 conduce Şcoala de ofiţeri de securitate de la Băneasa.
Pe 1 septembrie 1980, este numit prim-adjunct al ministrului de interne şi şef al DIE, unde rămâne până în decembrie 1984. După un nou stagiu de comandant, la Centrul de la Grădiştea, Nicolae Pleşiţă este pensionat în 1990, ca general-locotenent.
Încă ceva ce nu se uită: Pleşiţă a condus, împreună cu generalul Emil Macri, acţiunile de reprimare a minerilor care au participat la greva din Valea Jiului din august 1977, fiind ulterior avansat la gradul de general-locotenent.
"I-am ucis, bineînţeles. Asta făceam noi", a declarat Nicolae Pleşiţă în 2006 în cadrul unei emisiuni televizate, referindu-se la duşmanii regimului comunist.
IMPENITENŢĂ
"Securitatea a lucrat pentru propăşirea României"
Nicolae Pleşiţă a fost o figură extrem de controversată în România postdecembristă, refuzând în repetate rânduri să recunoască abuzurile comise de Securitate, despre a cărei activitate declara senin că “a lucrat pentru propăşirea României”. Pe 7 noiembrie 2007, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului depunea la Parchetul General o sesizare penală împotriva lui Nicolae Pleşiţă şi a altor cinci foşti diplomaţi români de la Ambasada României din RFG, acuzându-i de terorism.
Enoiu-Pleşiţă sau cum supravieţuieşte Securitatea în postcomunism
După ce a părăsit lumea serviciilor secrete, Nicolae Pleşiţă s-a retras în cabana sa de la Curtea de Argeş, unde a trăit mai mult izolat de lume, pe coasta unui deal de la marginea localităţii. Avea menajeră şi se vizita regulat cu un alt torţionar comunist, colonelul Gheorghe Enoiu, fost şef al Direcţiei Anchete din Securitate.
Ca o paranteză, iată ce declara Vladimir Tismăneanu într-un interviu acordat pentru EVZ anul trecut: "Sunt convins că şi astăzi Gheorghe Enoiu, principalul torţionar al anilor ’50 şi ’60 în calitatea sa de şef al anchetelor speciale, găseşte argumente ideologice pentru fărădelegile pe care le-a înfăptuit. Cred că nu m-am înşelat când am crezut că l-am recunoscut pe Enoiu stând, împreună cu soţia, pe o bancă din Parcul Herăstrău. Era în iulie anul acesta, eu mă plimbam împreună cu puştiul meu Adam. A fost una din acele borgesiene coincidenţe, stranie şi inexplicabilă, care ţi se întâmplă doar de câteva ori în viaţă. M-am uitat în ochii lui, el m-a privit ţintă, sfidător, fără ruşine. Sunt convins că m-a recunoscut”. Atitudinea lui Enoiu nu e singulară. Ea l-a caracterizat şi pe Nicolae Pleşiţă, în apariţiile sale publice din ultimele două decenii.
Pleşiţă: „Şacalul, un simpatic”
Pleşiţă a fost audiat şi într-un dosar de terorism, care ancheta tentativele regimului ceauşist de a reduce la tăcere dizidenţa de peste hotare. În acest caz, Pleşiţă era urmărit penal încă din anul 1997, dar cercetările au fost întrerupte între 2000 şi 2005.
În vara lui 2005, Nicolae Pleşiţă recunoştea pentru EVZ că a avut contacte dese cu faimosul Carlos-Şacalul, pe care însă l-ar fi protejat în faţa serviciilor de informaţii occidentale. Miza consta, printre altele, în folosirea Şacalului în operaţiunea de lichidare a lui Ion Mihai Pacepa, predecesorul lui Pleşiţă la conducerea serviciului de informaţii externe, care defectase în SUA în 1978. Iată ce declară Pleşiţă despre Carlos în iunie 2005: „Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legătură al lui Ceauşescu cu acest personaj, care era însă numai un instrument de care s-au folosit atât dictatorul, cât şi Arafat. (...) Dictatorul a renunţat la Carlos şi mi-a ordonat să mă ocup personal de Pacepa”.
EVZ
de acord cu ce spui tu, iti inteleg argumentele si aquisez, partial, la ele...
RăspundețiȘtergerear fi o incarcare inutila cu ura din partea noastra, la finalul vietii unuia care a facut mult rau, servind sistemul si statul, intr-un regim fata de care era dator cu asta.
de acum, nu mai tine de noi ci de 'Al de Sus, sa judece... noi l-am judecat cat a sta p'acilea...
dar, chiar si asa e destul de greu sa gandesti astfel... mai ales din partea celor care au avut de suferit !
e destul de greu si nu poti cere asa ceva acelor romani !
e un semn de evolutie si de a merge catre viitor, aceasta abordare care, iertata-mi fiind parerea : nu prea tine de modalitatea de gandire a unui crestin-ortodox, mult mai conservator in gandire !
nu ma refer la tine, in general vorbind ! nu stiu ce sa zic, decat ca e greu sa gandesti asa, omul ala e unul din exponentii raului pt romani, totusi !
salutari !
Imi pare rau.
RăspundețiȘtergerePoti urmari si aici o discutie pe aceasta tema, la comentarii:
http://grupareaaproape.wordpress.com/2009/09/30/sadicul-plesita-moare-in-sanatoriul-sri/
Ceea ce am vrut sa spune eu este ca practicam cotidian diferite solutii pentru a rezolva probleme grave dar ne speriem de solutiile date noua de Insusi Domnul Dumnezeul lui Israel.
Eu, la varsta si la starea mea, ma consider o victima a regimului bolsevic. Regimul bolsevic m-a atins si ma atinge in continuare(prin efecte). Si eu ce sa fac?! Sa-l urasc pe Plesita? Sa-l urasc pe Nicolski? Nu am cum caci viata mea trece si am multe lucruri de facut in afara de a-mi crea un scop in viata in a ura pe unii.
Insa cei care vor ca eu sa-l urasc pe Plesita analizeaza febril URA in dosare interminabile despre resentimente (vezi Tismeneanu si grupa mica). Adica sunt URI-BUNE si URI-RELE. Eu nu cred asta.
Ce cred eu? Ca cei care-l urasc pe Plesita, si vorbesc de URA (nu de ne-iubire, caci iti poate fi si indiferent) sunt oameni care nu sufera de pe urma lui si a bolsevismului. Toti care au suferit real de pe urma bolsevismului nu pot uri. De ce? Pentru ca au cunoscut RE-A-LI-TA-TEA urii. Le este sila sa devina ca cei care i-au urat si i-au batjocorit.
Deci... uraste doar salariatul, pensionarul, socialistul, intretinutul, sindicalistul (adica toti cei care stiu ca nu pot muri in drum, fiind ASISTATI de cineva).
Si mai zic ceva.
RăspundețiȘtergereNu vreau sa pornesc cruciada copiilor. Dar vreau doar sa nu se creada ca nu mai exista si alte solutii (ci doar ale lor). Daca eu tac si tac si cei care spera ca Adevarul sa fie cel al SfinteiTreimi peste timp vor ramane doar solutiile lor (care isi dovedesc ineficacitatea de mult-mult timp).
ce sa zic, ai f mare dreptate !
RăspundețiȘtergerede fapt, nu stiu daca am fost inteles, eu sustin aceasta modalitate de abordare a unor astfel de situatii. incarcarea cu ura e f periculoasa.
imi plac argumentele folosite in sustinere si te felicit !
succes cu blogul, faci o treaba buna !
:)