vineri, 4 septembrie 2009

Iran: Parlamentul a aprobat prima femeie ministru in guvernul Ahmadinejad

Parlamentul iranian a acordat joi un sprijin puternic guvernului prezentat de presedintele Mahmoud Ahmadinejad. 18 dintre cei 21 de ministri propusi au primit aprobarea. Printre cei carora li s-a dat votul de incredere se afla si o femeie, anunta AFP.

Marzieh Vahid Dastjerdi preia astfel portofoliul Sanatatii si devine, la varsta de 50 de ani, prima femeie care face parte din guvern, de la revolutia islamica din 1979. Marzieh Vahid Dastjerdi a obtinut 175 de voturi din 286 de votanti. Alaturi de ea se mai aflau doua femei pe lista inaintata Parlamentului de Mahmoud Ahmadinejad. Soussan Keshavarz (propusa pentru Ministerul Educatiei) si Fatemeh Ajorlou (Ministerul Muncii) au picat, insa, la votul de joi.

Director de spital, Marzieh Vahid Dastjerdi este noul ministru al Educatiei

"Femeile si-au vazut indeplinit visul de a avea o femeie in guvern, pentru a le sustine solicitarile. Cred ca este un pas foarte important pentru femei", a declarat Dastjerdi dupa ce a obtinut votul de incredere. In discursul sustinut marti in fata Parlamentului, Dastjerdi a pledat pentru intarirea rolului femeilor in societate. "Consolidarea rolului activ si constructiv al femeilor poate completa eforturile barbatilor si poate aduce progrese in societate".

Medic ginecolog, Marzieh Vahid Dastjerdi si-a facut studiile de medicina la universitatea din Teheran, a condus spitalul Rouin Tan din capitala iraniana si de cinci ani este directorul spitalului Arash din Teheran. Dastjerdi a precizat ca tara sa numara in prezent "1,6 milioane de studenti. (...) aproximativ 70% dintre ei sunt femei". Noul ministru le-a cerut deputatilor increderea pentru "a sustine realizarile imense ale femeilor si pentru a arata lumii ca barbatii iranieni trateaza cu respect femeile". Marzieh Vahid Dastjerdi a fost si ea deputat, opt ani.

Ayatollahul Khatami: Respectam femeile, dar pana la pozitiile sociale

In ultimele saptamani, mai multi lideri politici si religiosi l-au criticat pe Mahmoud Ahmadinejad ca a propus trei femei in guvern. "Islamul respecta femeile. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa le acordam pozitii sociale importante", a declarat recent ayatollahul Ahmad Khatami.

Femeile au obtinut dreptul la vot in Iran in 1963. Cinci ani mai tarziu, Sahul a numit prima femeie din istoria tarii la guvern; este vorba despre Farokhrou Parsa, ministru al Educatiei. A fost executata, insa, la putin timp dupa revolutie, pentru "coruptie". Fostul presedinte reformator Mohammad Khatami a desemnat pentru prima oara in 1998 o femeie, pe Massoumeh Ebtekar, la postul de vicepresedinte insarcinat cu problemele de Mediu.

De Parlament a trecut si Ahmad Vahidi, cautat de Interpol pentru atentat impotriva evreilor

Dincolo de premiera pe care Mahmoud Ahmadinejad o aduce prin guvernul sau, votul acordat acestui cabinet se traduce printr-o sustinere ferma a liderului contestat violent la alegerile din 12 iunie. Noul ministru al Apararii, Ahmad Vahidi, cautat de Interpol pentru implicare intr-un atentat impotriva unui centru al evreilor din Argentina in 1994, a obtinut 227 de voturi, din 286 de votanti. O lovitura puternica pentru Israel, sustin analistii.

Votul de sustinere din Parlament - o victorie fragila obtinuta cu ajutorul Liderului Suprem

Desi numerosi deputati, precum si presa estimau ca Parlamentul va respinge un numar important de ministri, votul a aratat o schimbare de politica. "In cazul in care o treime dintre ministri nu ar fi obtinut increderea, guvernul ar fi fost serios slabit. Insa au existat mesaje clare sa nu pice la vot mai mult de trei sau patru propuneri", a declarat pentru AFP analistul Mashallah Shamsolvaezine.

Unul dintre vicepresedintii Parlamentului, Mohammad Reza Bahonnar, a confirmat vineri ca ghidul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, le-a recomandat deputatilor sa accepte ministrii propusi. "Daca nu ar fi fost recomandarea ghidului, opt sau noua ministri probabil ca ar fi fost respinsi", a declarat Bahonnar.

Ayatollahul Khamenei, care are ultimul cuvant in marile decizii ale statului, l-a sustinut cu fermitate pe presedintele ultraconsevator Ahmadinejad. Sprijinul sau a venit chiar si dupa realegerea liderului de la Teheran, in 12 iunie - moment care a provocat cea mai grava criza pe care Iranul a cunoscut-o de la revolutia din 1979. Potrivit oficialilor, in timpul violentelor manifestatii 30 de oameni au fost ucisi.

"Ahmadinejad spera ca rezultatul din Parlament sa-i intareasca puterea; 90% dintre ministrii sai au obtinut increderea. Dar aceasta situatie este fragila, din cauza crizei politice generate de alegerile prezidentiale", a explicat Mashallah Shamsolvaezine.

Hotnews

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu