Altă fumigenă? Altă petardă? Dar de ce nu mai urlă (aşa cum o făcea în guvernarea precedentă) împotriva miniştrilor prinşi cu mâţa în sac? Cei mai mulţi aleşi cât se poate de uninominal...
O fi si fumigena si petarda. Voiam sa atrag atentia asupra a cat de usor este sa dezechilibrezi pe cei ce ne conduc. Ca de, ceea ce ei au cladit se poate surpa la minut printr-o masura cat se poate de legala (adica nu e vorba de mari miscari subterane). Asta am vrut sa indic.
Uite comentariul pe care l-am postat pe situl unde face trimitere linkul. Cu două precizări: 1. Aşa a apărut acolo a fi postat de mine, nu că aşa l-aş fi editat eu! - de aici lipsa totală a literelor mari 2. Trimiterea la faptul că Udrea şi Ridzi au fost alese cât se poate de uninominal... a dispărut pur şi simpu!
încă o dată acest nemernic mai aruncă o fumigenă populistă pentru a masca hoţiile care au loc în jurul său! se pare că duce dorul marii adunări naţionale - parlament de asemenea unicameral şi uninominal. se ştie cât de democratic era regimul în acea vreme. bolşevicii au fost şu sunt duşmanii instituţiilor ce garantează păstrarea tradiţiei (susţinută de dreapta), de aceea printre primele măsuri luate de orice guvern bolşevic a fost şi aceea a eliminării senatului (ori echivalentului său).
să privim la ţări care se bazează pe tradiţie: marea britanie (camera comunelor şi camera lorzilor), sua (senat şi camera reprezentanţilor), franţa (senat, camera deputaţilor). dar noi, românii, trebuie să o apucăm pe calea democraţiei originale?
ps: cu ceva vreme în urmă un partizan înflăcărat al lui băsescu, domnul boureanu, afirma la radio cum că în sua există numai congresul statelor unite. pur şi simplu habar nu avea că fiecare stat federal are la rândul său parlament bicameral. poate îl informează cineva atât pe stimatul propagandist , cât şi stăpânul său bolşevic.
Dreapta stanga mijloc... treimea sfanta in numele careia se poate argumenta orice. Vrea poporul?! Voteaza da. Nu vrea poporul? Voteaza nu. Simplu. Poporul decide cum vrea sa fie condus. Si eu cred ca stie foarte bine. Si daca nu stie, afla. In orice caz el este singurul care-si plateste alegerile pe care le face. Am facut/ facem o alegere?! Sa invatam sa traim cu ea. Nu sa ne lamentam imediat dupa ce avem rezultatele (ca sindicatele care voteaza PDL ori PSD in toamna iar in iarna ies la miting). La scara istoriei neamul romanesc este singura realitate constanta. Conducatorii lui pot doar sa faca un bine sau un rau mai mare sau mai mic. Cum viata in Dumnezeu TREBUIE sa treaca prin CRUCE trebuie sa ne intarim in credinta si in agonisirea Sfantului Duh.
Altă fumigenă? Altă petardă? Dar de ce nu mai urlă (aşa cum o făcea în guvernarea precedentă) împotriva miniştrilor prinşi cu mâţa în sac? Cei mai mulţi aleşi cât se poate de uninominal...
RăspundețiȘtergereO fi si fumigena si petarda. Voiam sa atrag atentia asupra a cat de usor este sa dezechilibrezi pe cei ce ne conduc. Ca de, ceea ce ei au cladit se poate surpa la minut printr-o masura cat se poate de legala (adica nu e vorba de mari miscari subterane).
RăspundețiȘtergereAsta am vrut sa indic.
Uite comentariul pe care l-am postat pe situl unde face trimitere linkul. Cu două precizări:
RăspundețiȘtergere1. Aşa a apărut acolo a fi postat de mine, nu că aşa l-aş fi editat eu! - de aici lipsa totală a literelor mari
2. Trimiterea la faptul că Udrea şi Ridzi au fost alese cât se poate de uninominal... a dispărut pur şi simpu!
încă o dată acest nemernic mai aruncă o fumigenă populistă pentru a masca hoţiile care au loc în jurul său! se pare că duce dorul marii adunări naţionale - parlament de asemenea unicameral şi uninominal. se ştie cât de democratic era regimul în acea vreme. bolşevicii au fost şu sunt duşmanii instituţiilor ce garantează păstrarea tradiţiei (susţinută de dreapta), de aceea printre primele măsuri luate de orice guvern bolşevic a fost şi aceea a eliminării senatului (ori echivalentului său).
să privim la ţări care se bazează pe tradiţie: marea britanie (camera comunelor şi camera lorzilor), sua (senat şi camera reprezentanţilor), franţa (senat, camera deputaţilor). dar noi, românii, trebuie să o apucăm pe calea democraţiei originale?
ps: cu ceva vreme în urmă un partizan înflăcărat al lui băsescu, domnul boureanu, afirma la radio cum că în sua există numai congresul statelor unite. pur şi simplu habar nu avea că fiecare stat federal are la rândul său parlament bicameral. poate îl informează cineva atât pe stimatul propagandist , cât şi stăpânul său bolşevic.
Dreapta stanga mijloc...
RăspundețiȘtergeretreimea sfanta in numele careia se poate argumenta orice.
Vrea poporul?! Voteaza da.
Nu vrea poporul? Voteaza nu.
Simplu. Poporul decide cum vrea sa fie condus. Si eu cred ca stie foarte bine. Si daca nu stie, afla. In orice caz el este singurul care-si plateste alegerile pe care le face.
Am facut/ facem o alegere?! Sa invatam sa traim cu ea. Nu sa ne lamentam imediat dupa ce avem rezultatele (ca sindicatele care voteaza PDL ori PSD in toamna iar in iarna ies la miting).
La scara istoriei neamul romanesc este singura realitate constanta. Conducatorii lui pot doar sa faca un bine sau un rau mai mare sau mai mic.
Cum viata in Dumnezeu TREBUIE sa treaca prin CRUCE trebuie sa ne intarim in credinta si in agonisirea Sfantului Duh.