luni, 7 septembrie 2009

Ceva despre fascism ( despre comunism inca nu am gasit... voi cauta)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii

Data publicarii in M.O.: 28.03.2002
Data introducerii: 15.03.2005

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia României,

Guvernul României adopta prezenta ordonanta de urgenta.

CAPITOLUL I: Dispozitii generale

Art. 1

Pentru prevenirea si combaterea incitarii la ura nationala, rasiala sau religioasa, la discriminare si la savârsirea de infractiuni contra pacii si omenirii, prezenta ordonanta de urgenta reglementeaza interzicerea organizatiilor si simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob si a promovarii cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii.

Art. 2

În sensul prezentei ordonante de urgenta:

a)prin organizatie cu caracter fascist, rasist sau xenofob se întelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îsi desfasoara activitatea temporar sau permanent, în scopul promovarii ideilor, conceptiilor sau doctrinelor fasciste, rasiste sau xenofobe, precum ura si violenta pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase si inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenta pentru schimbarea ordinii constitutionale sau a institutiilor democratice, nationalismul extremist. În aceasta categorie pot fi incluse organizatiile cu sau fara personalitate juridica, partidele si miscarile politice, asociatiile si fundatiile, societatile comerciale, precum si orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerintele prevazute la prezenta litera;

b)prin simboluri fasciste, rasiste sau xenofobe se întelege drapelurile, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum si orice alte asemenea însemne, care promoveaza ideile, conceptiile sau doctrinele prevazute la lit a);

c)prin persoana vinovata de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii se întelege orice persoana condamnata definitiv de o instanta judecatoreasca româna sau straina pentru una sau mai multe infractiuni contra pacii si omenirii, precum si orice persoana condamnata de o instanta penala internationala pentru crime de razboi sau crime contra umanitatii.

CAPITOLUL II: Infractiuni si contraventii

Art. 3

(1)Constituirea unei organizatii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseste cu închisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

(2)Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si aderarea la o organizatie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum si sprijinirea sub orice forma a unei organizatii având acest caracter.

(3)Tentativa se pedepseste.

Art. 4

(1)Raspândirea, vânzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si detinerea, în vederea raspândirii, a unor astfel de simboluri se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

(2)Cu aceeasi pedeapsa se sanctioneaza si utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe.

(3)Nu constituie infractiune fapta prevazuta la alin. (1) sau (2), daca este savârsita în interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei.

Art. 5

Promovarea cultului persoanelor vinovate de savârsirea unei infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savârsita prin orice mijloace, în public, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 6

Contestarea sau negarea în public a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 5 ani si interzicerea unor drepturi.

Art. 7

În cazul infractiunilor prevazute la art. 3-6 urmarirea penala se efectueaza, în mod obligatoriu, de catre procuror.

Art. 8

(1)Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 25.000.000 lei la 250.000.000 lei:

a)raspândirea, vânzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum si detinerea, în vederea raspândirii, a unor astfel de simboluri de catre o persoana juridica;

b)utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de catre o persoana juridica;

c)promovarea cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda, savârsita prin orice mijloace, în public, de catre o persoana juridica.

(2)Nu constituie contraventie fapta prevazuta la alin. (1) lit. a) sau b), daca este savârsita în interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei.

(3)Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii se fac de catre personalul împuternicit în acest scop de catre ministrul culturii si cultelor, precum si de catre personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Interne.

(4)Dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor sunt aplicabile, cu exceptia art. 28 si 29.

CAPITOLUL III: Dizolvarea persoanei juridice

Art. 9

(1)Pot fi dizolvate prin hotarâre judecatoreasca persoanele juridice care desfasoara una sau mai multe dintre urmatoarele activitati:

a)activitati specifice organizatiei cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a);

b)raspândirea, vânzarea sau confectionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau detinerea, în vederea raspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public;

c)promovarea cultului persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propaganda savârsita prin orice mijloace, în public.

(2)Cererea de dizolvare poate fi introdusa de Ministerul Public din oficiu sau la solicitarea oricarei persoane interesate.

(3)Competenta de a judeca în prima instanta cererea de dizolvare apartine tribunalului în a carui circumscriptie se afla sediul persoanei juridice.

(4)Hotarârea tribunalului este supusa cailor de atac în conditiile Codului de procedura civila.

Art. 10

Dispozitiile referitoare la dizolvare nu se aplica persoanelor juridice care desfasoara activitatile prevazute la art. 9 alin. (1) lit. b) în interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei.

Art. 11

Dispozitiile art. 9 se completeaza, dupa caz, cu dispozitiile Legii nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Ordonantei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii si ale Legii partidelor politice nr. 27/1996, cu modificarile ulterioare.

CAPITOLUL IV: Obligatiile autoritatilor administratiei publice

Art. 12

Se interzice ridicarea sau mentinerea în locuri publice, cu exceptia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, placi comemorative referitoare la persoanele vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii.

Art. 13

(1)Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii unor strazi, bulevarde, scuaruri, piete, parcuri sau altor locuri publice.

(2)Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de savârsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii unor organizatii, cu sau fara personalitate juridica.

-****-

PRIM-MINISTRU

ADRIAN NASTASE

Contrasemneaza:

Ministrul justitiei,

Rodica Mihaela Stanoiu

Ministrul culturii si cultelor,

Razvan Theodorescu

Ministru de interne,

Ioan Rus

Publicata în Monitorul Oficial cu numarul 214 din data de 28 martie 2002

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu