Vatican - Două curente ce împart Biserica

Secretarul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică susţine că există două curente în Biserica din Occident, unul căutând "integrarea", altul provocând "controversa". Arhiepiscopul Jean-Louis Brugues a afirmat aceasta în discursul de la adunarea anuală a rectorilor de seminarii pontificale. Discursul său a fost intitulat "Formarea la preoţie: între secularism şi modelul eclezial".

"Există acum în Biserica europeană, şi poate şi în cea americană, o linie de diviziune, probabil o fractură, care fără îndoială variază de la o ţară la alta, şi care propune ceea ce eu numesc `un curent de integrare` şi `un curent de controversă`", a spus Arhiepiscopul. A explicat că primul porneşte de la observaţia că "există valori creştine în secularizare - precum egalitatea, libertatea, solidaritatea şi responsabilitatea - şi consideră că poate fi posibilă o colaborare cu secularul şi găseşte arii de colaborare". Al doilea curent "invită la păstrarea distanţei. Consideră că diferenţele sau conflictele, în special în domeniul eticii, vor fi tot mai acute (şi de aceea) propune un model alternativ la modelul dominant."

Prelatul francez consideră că primul curent "a fost predominant în era post-conciliară şi a oferit solul ideologic pentru interpretările care au fost promovate la sfârşitul anilor 60 şi în deceniile ce au urmat". Apoi "situaţia s-a schimbat la începutul anilor 80, în special - dar nu exclusiv - sub influenţa Papei Ioan Paul al II-lea". Catolicii care susţin primul model sunt de regulă mai în etate, dar ocupând încă poziţii cheie în Biserică, în timp ce modelul alternativ s-a întărit considerabil, fără să ajungă principalul. "Aceasta explică tensiunile actuale din multe Biserici de pe continentul nostru", a susţinut Arhiepiscopul de 65 de ani.

Prelatul a explicat că aceste diferenţe se regăsesc în diferite contexte, universităţile şi şcolile, seminariile şi centrele bisericeşti "împărţindu-se după această linie". A subliniat apoi că majoritatea Bisericilor occidentale au suferit şi o "auto-secularizare". Oficialul Vaticanului a sugerat ca soluţie interpretarea autentică a Conciliului Vatican II. Încurajând formarea preoţilor, el a spus că "lipsa generalizată de cultură", provocată de secularizare, face ca anul de formare iniţială, concentrat pe cultură şi cateheză, să fie absolut "indispensabil".

SURSA

Conservatorii, neoconservatorii iau atitudine... cu arcanul

In ultima perioada se observa la neoconservatorii nostri (deh, avem si noi) o tendinta de creare a unei istorii proprii. Ridica monumente, spoiesc statuile celor care au luptat impotriva minciunii. Vorba lui Iisus Hristos este actuala:
" Vai vouă! Că zidiţi mormintele proorocilor pe care părinţii voştri i-au ucis. Aşadar, mărturisiţi şi încuviinţaţi faptele părinţilor voştri, pentru că ei i-au ucis, iar voi le clădiţi mormintele."
S-au aruncat asupra lui Coposu, asupra lui Steinhardt. Neamtu scrie ca Steinhardt a fost conservator.

Eu cred ca Steinhardt nu este conservator. In general un crestin nu poate fi conservator. Urcarea in dumnezeire, asemanarea cu Dumnezeu nu are de-a face cu conservatorismul. De niciun fel. Epektasis-ul de care vorbea Sfantul nu lasa loc de conservatorism. De niciun fel, repet. Dragostea nu este apanajul conservatorului. Dumnezeu e Dragoste si tocmai de asta nu conserva nimic.
Liberal-conservator??? Strutocamila este la moda.

Procesul Comunismului

www.procesulcomunismului.com
Documente, marturii, liste

Principele Radu - articol

Intr-un numar recent al revistei Newsweek se gaseste o analiza pe care o vad perfect aplicabila situatiei din România. Este vorba despre felul eronat in care analistii, specialistii si politicienii, evaluând diversele aspecte ale sistemului international, ignora capacitatea omului de astazi de a raspunde la evenimente si fenomene.

Se vorbeste in revista americana despre doua subiecte la ordinea zilei: epidemia numita “swine flu” si binecunoscuta criza economica mondiala. In ambele cazuri, spune revista, se exagereaza cu analiza detaliata si cu extrapolarea nesfârsita a tuturor consecintelor. Dar nimeni nu vorbeste despre capacitatea omenirii, asa cum arata ea astazi, de a face fata acestor greutati.

Exact asa se intâmpla si in societatea româneasca. Elita politica, economica si culturala nu inceteaza sa analizeze de-a valma si dezlânat, extrapolând pâna la satietate toate posibilele consecinte ale fenomenelor care se petrec in societatea româneasca de astazi. Ei nu se gândesc o clipa ca România anului 2009 este vulnerabila si confuza, lipsita de viziune si respectabilitate si din cauza lor.

Majoritatea elitei considera ca românul “de rand”, omul “obisnuit” este a priori incapabil sa reactioneze corect, sa raspunda propriului lui prezent. Se considera ca românul nu este sensibil decât la spectacolul zilnic grobian de pe micile ecrane, la stiri-soc, la divertisment de joasa speta, fiind complet opac la politica externa, la discursul elevat, la teme superioare ale vietii omului. Se mai induce, cu succes, ideea ca românul este, in primitivismul lui, sensibil doar la bici, la “tatuci”, ca nu are pregatirea necesara de a practica democratia, ca agresivitatea este singura muzica pe care o asculta, linistea si armonia fiindu-i straine.

Este o eroare.

Sunt convins ca românii inteleg mai mult decât cred cei din vârful societatii lor. Ei au capacitatea de a raspunde in fata marilor teme ale momentului, totul este sa fie luati in seama si incurajati, sa li se dea incredere si un semn de generozitate.

Gasesc ca exista, la momentul actual, câteva teme majore pentru societatea româneasca: Statul si societatea, aflate intr-o decuplare periculoasa, proasta functionare a institutiilor publice, lipsa de reprezentare consistenta a României in lume si instrainarea cetateanului român in propria lui societate, frica lui de propriul mediu social inconjurator.

In privinta acestor teme, românii nu numai ca sunt capabili sa le inteleaga sensul, dar au si posibilitatea de a raspunde la ele. Totul este ca elita lor sa inteleaga nevoia de schimbare, nevoia de o Românie altfel.

Nu cred ca este cineva in tara noastra care sa nu spuna ca vrea o altfel de Românie. Dar câti dintre cei care au o influenta adevarata, puternica in societate vor acest lucru cu adevarat?

Luati cazul candidaturii mele. Putina lume vorbeste despre reactia oamenilor din comunitatile locale la dorinta mea de a da alta statura Institutiei Presedintelui României. Si mai putina lume citeste textul pe care l-am rostit la lansarea candidaturii si tot ce am spus dupa aceea. Este in schimb disecat pâna la satietate tot ce au vorbit in talk-show-uri, de cincizeci de zile incoace, cei 10-20 de oameni de presa care au dezbatut candidatura mea. Lasând la o parte posibilitatea ca analiza lor sa fie subiectiva intr-o buna masura, analiza realitatii nu trebuie confundata cu realitatea insasi. Important este ce cred oamenii si felul in care pot ei sa raspunda. Lumea româneasca nu se limiteaza la cercul celor 4-5 televiziuni nationale, la cele 20 de editoriale zilnice din cotidianele nationale, la cele câteva sute de politicieni si oameni de afaceri de marca plus câteva zeci de ziaristi, care-si cunosc pe de rost numerele de telefon mobile, isi spun pe nume si comunica mult mai eficace decât institutiile publice intre ele.

Am facut o prima declaratie publica, legata de lipsa de functionare a autoritatilor publice si decuplarea dintre stat si societate, cu referire directa la criza economica. In saptamânile urmatoare voi face trei alte declaratii, referitoare la chestiuni pe care le consider fundamentale pentru mersul românesc de astazi. Dupa aceea voi prezenta, ca viitor Presedinte al României, felul in care voi actiona pentru remedierea lor. Nu am nici o indoiala ca românii vor intelege ce spun. Ei sunt in stare sa inteleaga si lucrurile importante din viata lor, nu numai divertismentul si culoarea care li se servesc cu cinism si dispret. De asemenea, cred ca ei au capacitatea de a raspunde cu vigoare indemnului de a-si consolida prezentul si viitorul.

AICI

Dovada ca ceea ce spune Principele este, oarecum, real poate fi si procentul de 61% de romani care nu au votat. Adica prin asta eu inteleg luciditate, sinceritate si, bine spunea Steinhardt, refuzul de a fi "dus cu muia". Numai ca actualii nostri conducatori, guvernanti ce se bazeaza pe doar 19% din populatia cu drept de vot, se cred legitimati de un act electoral in care semnalistica este clara, IGNORARE.

Familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii

(RV – 1 iunie 2009) În actuala societate, familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii, compromiţând astfel corecta transmitere a valorilor şi principiilor. Cum a amintit Benedict al XVI-lea în scrisoarea scrisă în 2008, cu ocazia Zilei şcolii catolice din dieceza de Roma, este puternică – atât printre părinţi cât şi printre educatori – „tentaţia de a renunţa la misiunea încredinţată lor, existând chiar riscul ca aceştia nici măcar să nu înţeleagă care este această misiune”.
Despre factorii care au dus la actuala stare de urgenţă educativă, iată reflecţia responsabilei Observatorului media din cadrul Mişcării italiene a părinţilor, Elisabetta Scala:
• „Desigur situaţia s-a schimbat profund de când femeia lucrează. Gestiunea familiei este foarte diferită. E clar că trebuie să fie adoptate modalităţi diferite de a face ca familia să stea cu proprii fii, pentru că – sincer – nu credem în opinia calitate în locul cantităţii. Pentru a educa bine fiii sunt necesare ambele aspecte: calitate şi cantitate. Desigur trăim într-o epocă în care taţii participă mult mai mult la educarea fiilor, în comparaţie cu anii precedenţi când îi era delegată mamei îndatorirea de a se ocupa de fii, în vreme ce rolul tatălui era oarecum marginal, el intervenind doar în anumite situaţii mai importante din punctul de vedere al autorităţii şi mai puţin în privinţa cantităţii. Acum este clar că părinţii trebuie să se pună bine de acord în privinţa timpilor, în aşa fel încât să se alterneze şi să petreacă cât mai mult timp cu fiii atât mama cât şi tatăl. În acelaşi timp trebuie să se gândească şi la momente pentru întreaga familie ca atare, în care toţi să fie prezenţi, situaţii ce sunt foarte importante şi care trebuie să se bucure de spaţii temporale proprii”.

Părinţii sunt îndeajuns de pregătiţi să-şi educe fiii?
• „Cred că punctul critic este tocmai acesta. Mulţi părinţi au o bună-voinţă extraordinară, nu sunt toţi lipsiţi de atenţie faţă de fii în mod voit, dar poate că nu sunt îndeajuns de conştienţi de lipsurile lor în privinţa capacităţii educative. De aceea, în unele cazuri este necesar ajutorul. Înainte mecanismul funcţiona în mod automat: în familiile de tip patriarhal, criteriile educative se transmiteau de la părinţi, şi dacă nu erau părinţii erau bunicii sau unchii şi mătuşile. Fraţii mai mari ajutau la creşterea celor mai mici, deci învăţau deja în casă, de mici, cum se creşte şi se educă un copil. Acum, din păcate, această continuitate nu mai există. Familiile nou constituite sunt mult mai izolate faţă de familiile de origine, de aceea este important să existe agenţii educative în măsură să-i formeze”.

radiovaticana

Deputaţii, de acord cu organismele modificate genetic

Deputaţii şi-au dat ieri acordul pentru introducerea pe piaţa din România a organismelor modificate genetic, scrie Agerpres.

Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei 43/2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic a fost votat cu 182 de voturi „pentru“, două „împotrivă“ şi 12 abţineri.

Potrivit acestui act normativ, evaluarea cererilor pentru introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic se va face de către Comisia pentru securitate biologică, formată din reprezentanţi ai Academiei Române, ai Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi ai Academiei de Ştiinţe Medicale.

Deputatul democrat-liberal Mircia Giurgiu a subliniat că încă din mandatul trecut s-a încercat găsirea unei soluţii pentru organismele modificate genetic, iar udemeristul Attila Korodi a recunoscut utilitatea actului normativ, dar a subliniat că „României îi lipseşte ceva în domeniul organismelor modificate genetic“.

La rândul său, social-democratul Victor Surdu a subliniat că legea „este binevenită“, în condiţiile în care „e loc în această ţară să facem şi agricultură ecologică, şi intensivă, şi de subzistenţă“.

Sursa: Adevarul

Virgil Ierunca despre ... Lenin

Am gasit aici un text care, oare?, ne (mai) pune pe canduri.

La 21 ianuarie 1924, la orele 6 si 50 de minute, seara, murea intr-o Rusie regasita si noua Vladimir Ilici Ulianov, „Marele Lenin”, cum il numea definitiv, (sic!) acel unic Vladimir al poeziei, poetul Maiakovski.

Cu moartea lui Lenin, primeau o lovitura incercata si grea oamenii muncii din toata lumea. Acela care „a intruchipat intreaga revolutie rusa, care a purtat-o in creerul sau, care a pregatit-o, a infaptuit-o si a salvat-o”, el, „omul care a facut cel mai mult pentru oameni” (Barbusse), sfarsea prea devreme pentru viitorul conditiei umane.

Pentru ca intr-adevar in numele deplin, al acestei conditii, viata lui Lenin a fost o viata de lupta unitara, demna, rectilinie. Si, in numele aceleiasi conditii, actele lui sunt si raman revolutionare. Lenin e constiinta insasi a integralitatii, a sintezei sanatoase si vii. Faptele, lupta si gandirea lui imbratiseaza – ca intr-o armonie urgenta si clara – toate valorile care reprezinta si recunosc viata, ecuatii diverse.

Lenin nu este asadar numai tovarasul proletarilor din toata lumea care se unesc, lupta si cred, nu este numai parintele revolutiei si revolutionarilor, ci si prietenul celor care exista si se recunosc in cultura.

Pentru ca Lenin a cunoscut si a profesat dupa cum o stim cu totii – vointa de a construi. Pentru el viata se rezuma constructiv, valorile nu se definesc si nu indraznesc sa existe daca nu servesc, daca nu sunt pozitive. Si ceea ce trebuie subliniat, (sic!) e faptul ca vocatia aceasta de constructie, (sic!) nu e unilaterala, nu se dezvolta asimetric, intr-o parte, in dauna unora dintre valori. Dimpotriva, actele toate presupun un echilibru, o generozitate de creatie in raporturi egale si continui. Lenin vede, simte, se entuziasmeaza si serveste moduri totale. Rauvoitorii au de invatat din viata activa a lui Lenin, (sic!) o lectie pe care n-o banuiau: lectia unitatii lucrurilor.

De aceea gresesc cei care vad in Lenin, spre exemplu, numai un amant al electricitatii si intarzie sa zareasca si pe pasionatul de cultura. In ceea ce priveste acest capitol al culturii – aparent nevralgic in dinamica revolutiilor - Lenin da invataminte peste care nu poate trece nimeni cu graba sau indiferenta. Ca si la Marx, pentru Lenin „cultura nu e exterioara lumii”, dimpotriva, ea traieste si rolul ei e bine definit. Manifestare directa si semnificativa [a] unei clase sociale, ea exista si dureaza in proportii directe cu puterea clasei pe care o reprezinta. Si pentru ca lupta lui Lenin este aceea de redresare a proletarului, el preconizeaza o cultura proletara, distincta, sanatoasa, adevarata, in acest sens conceptia leninista a culturii depaseste pe aceea marxista careia ii reproseaza impuritatea unor reziduuri modeste.

Lenin nu numai ca nu neglijeaza cultura, dar ii si stabileste locul pe care il merita in actele de munca ale oamenilor.

Rezultatul indelungilor sale cercetari cercetari critice si filosofice face ca in 1909 sa apara extraordinara lucrare a lui Lenin Materialismul si empirocriticismul, in care autorul demasca noile subterfugii ale filosofiei idealiste burgheze si face o serioasa expunere a teoriei cunoasterii create de materialismul dialectic, ducand mai departe ideile dialecticei marxiste si construind o noua etapa in evolutia principiilor filosofice ale materialismului istoric.

Mai tarziu, prin ajunul razboiului trecut, paralel cu activitatea lui de revolutionar, Lenin isi completeaza si pe aceea de filosof. El continua sa desavarseasca datele cucerite de materialismul dialectic expunand in observatii juste falsitatea pozitiei idealiste a lui Hegel in multe din lucrarile sale. Caetele filosofice ale lui Lenin, in care au fost adunate toate aceste „note si comentarii”, sunt completate mai tarziu de altele care alcatuiesc Caetele asupra imperialismului si in care Lenin noteaza intens si cu bune organizari de constiinta date din filosofie, economie politica, diplomatie si literatura.

De altfel, literatura e un capitol distinct si permanent in preocuparile lui Lenin. Sunt cunoscute, desigur, legaturile lui cu Gorki, judecatile lui literare despre Tolstoi sau pasiunea cu care revolutionarul integru citea pe Nekrasov, pe Zola, Balzac si chiar Turgheniev.

Lenin pretuia manifestarile spiritului pentru ca el insusi facea acordul util intre spirit si actiune. Exista in Lenin un text, pe care il citeaza si Romain Rolland intr-un articol al sau din Europe (1934) intitulat Lenin, l’art et l’action, text care dovedeste nu numai o constiinta de sever aparator al culturii, dar si o intelegere cu totul si cu totul prietenoasa, aproape liberalista pentru valorile de arta. Lenin protejeaza visul! Cu o singura conditie: cu cei care viseaza sa faca din actul lor un act de credinta, de seriozitate. „trebuie sa visam – spune Lenin – dar cu conditia sa credem serios in visul nostru, sa examinam atenti viata reala, sa ne confruntam observatiile cu visul, sa ne realizam scrupulos fantezia.”

Este in aceasta dorinta a lui Lenin „de a ne realiza scrupulos fantezia” o intreaga adeverinta de entuziasm la valorile de arta si cultura.

Si nu e lipsit de semnificatii faptul ca Europa primeste azi dintr-o Rusie energica si proaspata doua bunuri peste care nu poate trece: spiritul lui Lenin si vointa lui Stalin.

Virgil Ierunca, Lenin si problema culturii, „Victoria”, 21 ianuarie 1945

Nu ma mira.
Soljenitin a spus asta:
” Vor trece decenii, istoria se va trezi din somnu-i adînc,
dar anchetatorii, judecătorii şi procurorii nu se vor dovedi mai vinovaţi decît noi toţi la un loc, dragi concetăţeni! Căci de aceea purtăm podoaba respectabilă a părului cărunt, pentru că la vremea noastră am votat respectabil pentru.”
Arhipelagul Gulag, vol 1
Soljenitin spune clar, iar Iisus Hristos a spus asta mai dur:
Sunteti fii tatalui vostru diavolul.
Daca uitam asta nu suntem sinceri cu noi insine. Da, suntem fii celor care au ucis acest neam. Depinde doar de noi sa nu fim cum este rau. Doar fii criminalilor combat si condamna comunismul. Spiritul celr ucisi in numele demolatoarei ideologii trebuie sa fie spiritul nostru. Deci, nu sa combatem comunismul ci sa fim sinceri si de acelasi neam cu martirii adevarului.
Cine poate sa scrie astazi “Etica neuitarii” decat oameni care au supravietuit gulagului? Cine poate astazi sa condamne comunismul decat cei ca au reusit sa se salveze de extinctie? Cine poate astazi, cu nerusinare, sa faca liste cu adoratorii UCIGASULUI de neam? Evident, cei ce au reusit sa traiasca. Si cum, oare, au scapat din calea celei mai mari terori a istoriei???????
Mie imi este rusine dar de pacalit nu mai pot fi pacalit.
Sper!