Familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii

(RV – 1 iunie 2009) În actuala societate, familiile petrec tot mai puţin timp cu fiii, compromiţând astfel corecta transmitere a valorilor şi principiilor. Cum a amintit Benedict al XVI-lea în scrisoarea scrisă în 2008, cu ocazia Zilei şcolii catolice din dieceza de Roma, este puternică – atât printre părinţi cât şi printre educatori – „tentaţia de a renunţa la misiunea încredinţată lor, existând chiar riscul ca aceştia nici măcar să nu înţeleagă care este această misiune”.
Despre factorii care au dus la actuala stare de urgenţă educativă, iată reflecţia responsabilei Observatorului media din cadrul Mişcării italiene a părinţilor, Elisabetta Scala:
• „Desigur situaţia s-a schimbat profund de când femeia lucrează. Gestiunea familiei este foarte diferită. E clar că trebuie să fie adoptate modalităţi diferite de a face ca familia să stea cu proprii fii, pentru că – sincer – nu credem în opinia calitate în locul cantităţii. Pentru a educa bine fiii sunt necesare ambele aspecte: calitate şi cantitate. Desigur trăim într-o epocă în care taţii participă mult mai mult la educarea fiilor, în comparaţie cu anii precedenţi când îi era delegată mamei îndatorirea de a se ocupa de fii, în vreme ce rolul tatălui era oarecum marginal, el intervenind doar în anumite situaţii mai importante din punctul de vedere al autorităţii şi mai puţin în privinţa cantităţii. Acum este clar că părinţii trebuie să se pună bine de acord în privinţa timpilor, în aşa fel încât să se alterneze şi să petreacă cât mai mult timp cu fiii atât mama cât şi tatăl. În acelaşi timp trebuie să se gândească şi la momente pentru întreaga familie ca atare, în care toţi să fie prezenţi, situaţii ce sunt foarte importante şi care trebuie să se bucure de spaţii temporale proprii”.

Părinţii sunt îndeajuns de pregătiţi să-şi educe fiii?
• „Cred că punctul critic este tocmai acesta. Mulţi părinţi au o bună-voinţă extraordinară, nu sunt toţi lipsiţi de atenţie faţă de fii în mod voit, dar poate că nu sunt îndeajuns de conştienţi de lipsurile lor în privinţa capacităţii educative. De aceea, în unele cazuri este necesar ajutorul. Înainte mecanismul funcţiona în mod automat: în familiile de tip patriarhal, criteriile educative se transmiteau de la părinţi, şi dacă nu erau părinţii erau bunicii sau unchii şi mătuşile. Fraţii mai mari ajutau la creşterea celor mai mici, deci învăţau deja în casă, de mici, cum se creşte şi se educă un copil. Acum, din păcate, această continuitate nu mai există. Familiile nou constituite sunt mult mai izolate faţă de familiile de origine, de aceea este important să existe agenţii educative în măsură să-i formeze”.

radiovaticana