joi, 14 ianuarie 2010

Malaysia: a zecea biserică lovită de vandali. Continuă acte izolate de violenţă

Biserica catolică „Sfânta Elisabeta” din Johor, oraş din statul Malacca în sudul Malaysiei, a fost atacată de vandali în noaptea de miercuri 13 spre joi 14 ianuarie. Jahor este oraşul unde este în curs întâlnirea Conferinţei episcopilor din Malaysia, Singapore şi Brunei. A declarat agenţiei Fides părintele Augustine Julian, secretarul Conferinţei episcopale. Joi, în zorii zilei, un grup de vandali a pătruns în complexul structurii, au murdărit cu vopsea roşie zidurile externe ale edificiului şi o statuie a Maicii Domnului care se află în faţa bisericii. Parohul a chemat poliţia locală care a redactat un raport cu cele întâmplate şi deschis cercetările.

Este vorba de al zecelea atac împotriva unei biserici creştine începând din 8 ianuarie, în urma disputei asupra numelui lui „Allah” în care Biserica catolică se opune guvernului malaez în privinţa folosirii cuvântului în publicaţiile săptămânalului „Harlod” în limba malaeză. Un alt episod a zguduit comunitatea creştină în Malaysia: în primele ore ale nopţii, la Kuala Lumpur biroul avocaţilor care urmăresc procesul asupra folosirii cuvântului „Allah” şi au apărat în tribunal publicaţia catolică „Herold”, a fost jefuit de necunoscuţi. Avocatul S. Selvarajah a declarat că uşa de la intrare a fost forţată iar biroul a fost devastat: documentele au fost aruncate pe jos iar un calculator portabil a fost furat. „Este vorba de acte de intimidare ce se petrec chiar în momentul în care se caută o soluţie juridică şi paşnică la chestiunea folosirii termenului Allah”, a comentat pentru agenţia Fides părintele Julian. „Sunt episoade sporadice şi izolate, desigur, dar care neliniştesc deoarece urmăresc creşterea stării de tensiune”. Comunitatea creştină, afirmă, „nu va cădea în această capcană” iar episcopii au confirmat invitaţia la calm şi la rugăciune, difuzată zilele trecute. Potrivit părintelui Iulian există o legătură cu un alt episod de agresiune împotriva minorităţilor religioase: aruncarea cu pietre împotriva unul templu sikh (religie profesată de partea minorităţilor etnice indiene în Malaysia), verificată miercuri. „Se întâmplă aceasta pentru că şi adepţii religiei sikh folosesc numele Allah în cultul lor”, a explicat secretarul Conferinţei episcopale catolice , condamnând aceste „forme de intoleranţă faţă de minorităţile religioase” non islamice.

RadioVaticana

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu