amin

E.l Meleh Neeman (Dumnezeu este Rege intr-adevar), cuvinte care prin contractie formeaza AMEN (intr-adevar).

Lesbos - Grecia sec. X

Sfânta Tomaida s-a născut la Mitilina, din părinţi cu dare de mână, pe nume Mihail şi Cali, vestiţi pentru credinţa lor. Potrivit Sinaxarului grecesc, părinţii ei erau „o pereche minunată, plină de fericire şi blagoslovenie” Însăşi Maica Domnului i s-a arătat lui Cali pe când nu avea copii, spunându-i că o va naşte pe Tomaida. La vârsta de douăzeci şi patru de ani, Tomaida s-a căsătorit cu Ştefan, care s-a dovedit a fi „ cununa ei de spini”. Deşi era frumoasă, virtuoasă, bună gospodină, şi soţie evlavioasă, nedându-i prilej de nemulţumire, totuşi el s-a purtat cu ea foarte rău. Căsătoria ei nefericită i-a făcut pe părinţii ei să se mute la Constantinopol. Acolo tatăl ei a murit curând, iar mama s-a călugărit, şi pentru virtutea ei a ajuns stareţă. În ciuda muceniciei sale casnice, Tomaida şi-a urmat vieţuirea plăcută lui Dumnezeu. Zi şi noapte trudea în casă, ţesând haine pentru săraci şi dând mese flămânzilor. Căuta cu osârdie pe nevoiaşi pentru a-i ajuta. Cercetarea Sfintelor Scripturi era desfătarea ei cea mai mare, iar rugăciunea, privegherea şi mersul la sfintele slujbe îi erau cea mai mare mângâiere. Soţul ei însă îi era mereu potrivnic. Era necredincios, zgârcit şi lacom; vorbea în doi peri cu sfânta sa soţie, batjocorindu-i credinţa şi dragostea. Şi nu numai atât, dar o bătea cu sălbăticie peste tot trupul. Însă ea a rămas neclintită, încrezându-se mereu în voia lui Dumnezeu. Ba chiar se bucura că suferă muceniceşte din dragostea pentru aproapele (adică soţul ei). Căci nu a încetat să-şi iubească soţul şi a încercat să nu-i dea nici o pricină de supărare. Prin acest chip de vieţuire Sfânta s-a făcut vas curat al Duhului Sfânt şi a fost aflată vrednică să facă minuni. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri soţul ei nu s-a căit.
Moartea i-a venit de pe urma loviturilor date de sălbaticul ei soţ. Deci, după treisprezece ani de mucenicie în căsnicia sa, ea şi-a aflat odihna. Avea treizeci şi opt de ani. Sfânta Tomaida a fost îngropată în mânăstirea unde mama sa ajunsese stareţă. Mormântul ei s-a făcut izvor de multe tămăduiri. Ea a urmat să-şi dovedească dragostea pentru soţul ei chiar şi după moarte. Ajuns îndrăcit şi cu viaţă jalnică, el a fost adus la mormântul ei, unde s-a tămăduit. Din acea clipă el a început să trăiască o nouă viaţă de virtute şi evlavie. Vreme de veacuri cinstitele ei moaşte au rămas nestricate. Rănile pe care i le făcuse soţul se vedeau îndeosebi pe mâinile ei.

iudaism

iudaismul, o religie venerabila. m-am aplecat curios asupra iudaismului. sunt interesat cum traieste un popor cu o religie puternica FARA MANTUITOR, care sunt relatiile cu lumea, cu Domnul. nu cumva noi, crestinii...? pe masura ce aflu despre ei ma sperii de noi... fara intelegerea legii vechi nu stii unde esti acum, dupa CRUCE sau inaintea ei. mesianismul lor, mesianismul nostru social... poti sa ramai buimac. de cat de tampiti suntem noi cei ce ne numim crestini.
mare popor a fost Israel, si-a dus la capat menirea lui. noi?

http://dvartora.jewish.ro/pagina_principala.php

fiecare om este primul om

din jurnalul lui Cesare Pavese: „Singura regulă eroică: să fii singur singur singur. Cînd vei petrece o singură zi fără să presimţi sau să implici în vreun gest sau în vreun gînd de-al tău prezenţa altora poţi să te numeşti eroic. Sau, altfel, să fii Crist — adică să te anihilezi, Dar ai spus-o ieri — nimeni nu renunţă la ceea ce ştie — şi tu cunoşti prea multe lucruri. ” Să fii Crist? In secolul XX? Nu-i un orgoliu prea mare?
Da, da, da; de trei ori da: singurătatea este eroică şi fapta cea mai grea. Ne este frică să fim singuri cu noi înşine. Ne trebuie continuu un zgomot de fond. Singurătatea e o pedeapsă. (Amiralul Horia Măcelaru — cinci ani singur în celulă la Rîmnicul Sărat şi Harry Brauner — doisprezece ani de singurătate en savent quelque chose.)
Monahul este omul care poate sta singur cu el însuşi. Marea şcoală a monahismului e singurătatea. Să trăieşti ca şi cum pe acest pămînt ai fi numai tu şi Dumnezeu. Ceilalţi şi lucrurile toate să nu te intereseze. Nu-i nevoie să fii Hristos… (care, de altfel, nu trăia în singurătate, ci numai printre oameni, participatoriu). E însă nevoie să înveţi a răbda singurătatea, ba a o şi iubi, a face abstracţie de toate: tu singur în prezenţa lui Dumnezeu. De aceea nici nu avem voie să invocăm drept scuză: împrejurările. Nu există „împrejurări”, exişti numai tu, în deplina ta singuratică şi responsabilă unicitate. Nicolae Steinhardt

eu, noi, tu

eu este superior lui tu.
relatiile dintre oameni se bazeaza pe afectele naturale. cand acestea sunt umflate - patimi - sunt liantii singulari ai unei relatii, nu dezvolt.
cand spun eu imi e neclar cine este eu dar cand spun tu este incredibil de inutil. cand celalalt aude de la tine tu, in sinea lui te considera un naiv caci ce stii despre eu-l lui. eu este infinitul propriu apartinand totalitatii stiutului despre care sti si nu sti dar iti este aproape, singurul aproape. tu este pasiunea comuna, acceptarea comunicarii persoanei tale. celalalt accepta tu - ul daca sentimentele, unele, sunt comune. noi este superior chiar si eu-lui caci prin noi definim nedefinitul, relatia dincolo de afecte si conexiuni pasionale. noi implica lasarea tendintei de dominare jos si acceptarea relatiei pure. nu dezvolt. e un accent.

credinta in Tatal

credinta in Dumnezeu in Maica Domnului si in sfintii lui Hristos asa cred ca este: sa dai drumul copilului tau de 6 ani sa mearga la scoala cu ei ( sub protectia si sfatul lor) si sa crezi ca va veni acasa teafar si nevatamat tot impreuna cu Dumnezeu si Maica Sa. asta cred ca este smerenie si recunoasterea puterii Domnului tu facandu-te mic si nesemnificativ in Pronia LUI. cred oricum ca grija Domnului este mai puternica si mai eficienta decat orice ai face tu pentru oricine iti pasa. heraasku

lauda si ocara

Smerenia noi o cautam asa: de cate ori ma lauda cineva, a nu primi acele laude. Si, daca un caz ca vine timpul si te-o laudat cineva, n-ai voie sa-l ocarasti, ca, daca-l ocarasti, dai in alta groapa si mai rau. Si stii ce? Trebuie sa spui asa: aceasta persoana ma lauda, dar el nu stie de lupta mea. Si pana la urma poti sa faci cum a zis parintele Cleopa: daca vezi ca te lauda, spui in gand: apoi cum stie sa ma laude, tot asa stie sa ma si oacarasca. Iar daca el ma lauda si constiinta ma mustra, nu mai am nevoie de lauda lui. El ma vede ca un ou ros si cand il spargi pe oul ros vezi ca-i plin de gunoi si-l zvarli cu tot cu coaja. Nu-ti mai trebuie; aista sunt eu. Parintele Proclu