Lesbos - Grecia sec. X

Sfânta Tomaida s-a născut la Mitilina, din părinţi cu dare de mână, pe nume Mihail şi Cali, vestiţi pentru credinţa lor. Potrivit Sinaxarului grecesc, părinţii ei erau „o pereche minunată, plină de fericire şi blagoslovenie” Însăşi Maica Domnului i s-a arătat lui Cali pe când nu avea copii, spunându-i că o va naşte pe Tomaida. La vârsta de douăzeci şi patru de ani, Tomaida s-a căsătorit cu Ştefan, care s-a dovedit a fi „ cununa ei de spini”. Deşi era frumoasă, virtuoasă, bună gospodină, şi soţie evlavioasă, nedându-i prilej de nemulţumire, totuşi el s-a purtat cu ea foarte rău. Căsătoria ei nefericită i-a făcut pe părinţii ei să se mute la Constantinopol. Acolo tatăl ei a murit curând, iar mama s-a călugărit, şi pentru virtutea ei a ajuns stareţă. În ciuda muceniciei sale casnice, Tomaida şi-a urmat vieţuirea plăcută lui Dumnezeu. Zi şi noapte trudea în casă, ţesând haine pentru săraci şi dând mese flămânzilor. Căuta cu osârdie pe nevoiaşi pentru a-i ajuta. Cercetarea Sfintelor Scripturi era desfătarea ei cea mai mare, iar rugăciunea, privegherea şi mersul la sfintele slujbe îi erau cea mai mare mângâiere. Soţul ei însă îi era mereu potrivnic. Era necredincios, zgârcit şi lacom; vorbea în doi peri cu sfânta sa soţie, batjocorindu-i credinţa şi dragostea. Şi nu numai atât, dar o bătea cu sălbăticie peste tot trupul. Însă ea a rămas neclintită, încrezându-se mereu în voia lui Dumnezeu. Ba chiar se bucura că suferă muceniceşte din dragostea pentru aproapele (adică soţul ei). Căci nu a încetat să-şi iubească soţul şi a încercat să nu-i dea nici o pricină de supărare. Prin acest chip de vieţuire Sfânta s-a făcut vas curat al Duhului Sfânt şi a fost aflată vrednică să facă minuni. Dar în ciuda tuturor acestor lucruri soţul ei nu s-a căit.
Moartea i-a venit de pe urma loviturilor date de sălbaticul ei soţ. Deci, după treisprezece ani de mucenicie în căsnicia sa, ea şi-a aflat odihna. Avea treizeci şi opt de ani. Sfânta Tomaida a fost îngropată în mânăstirea unde mama sa ajunsese stareţă. Mormântul ei s-a făcut izvor de multe tămăduiri. Ea a urmat să-şi dovedească dragostea pentru soţul ei chiar şi după moarte. Ajuns îndrăcit şi cu viaţă jalnică, el a fost adus la mormântul ei, unde s-a tămăduit. Din acea clipă el a început să trăiască o nouă viaţă de virtute şi evlavie. Vreme de veacuri cinstitele ei moaşte au rămas nestricate. Rănile pe care i le făcuse soţul se vedeau îndeosebi pe mâinile ei.