miercuri, 23 iulie 2008

Crimele comunismului

Fişe matricole penale


În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr. 1724 prin care a fost înfiinţat şi funcţionează Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului în România (IICCR), cu completările şi modificările ulterioare, una dintre principale atribuţii ale instituţiei noastre este aceea de a „aduna date, documente şi mărturii cu privire la toate acţiunile care au lezat drepturile şi libertăţile omului în anii regimului comunist”.

În perioada 1947-1989, penitenciarele şi coloniile de muncă ale României au reprezentat locurile unde au fost deţinute zeci de mii de persoane a căror singură vină a fost faptul că nu erau de acord cu noua ordine politică şi socială impusă de Partidul Comunist Român. Aceşti oameni au intrat într-un sistem penitenciar care îi considera mai periculoşi decât răufăcătorii de rând, fiind supuşi tuturor rigorilor administrative, dar suferind în plus datorită stigmatului de deţinut politic. Fiecărui deţinut politic i s-a întocmit cel puţin o fişă matricolă penală. Fişele de penitenciar/fişele matricole penale cu menţiuni specifice au fost păstrate în arhiva Direcţiei Generale a Penitenciarelor (astăzi Administraţia Naţională a Penitenciarelor) şi centralizate la penitenciarul Jilava.

Pe lângă aceste fişe, I.I.C.C.R. publică şi fişele matricole ale persoanelor care au fost executate în perioada regimului comunist. În acest caz, s-a făcut o împărţire a fişelor între cele ale deţinuţilor de drept comun executaţi şi cele ale deţinuţilor politici executaţi.

De asemenea, se poate găsi o listă cuprinzând fişele a 35 de personalităţi cunoscute publicului larg, care au trecut prin detenţia comunistă. Este vorba mai ales de oameni politici aparţinând perioadei interbelice, dar şi post-comuniste, oameni de cultură, luptători anti-comunişti şi disidenţi binecunoscuţi, prelaţi ai diferitelor confesiuni şi chiar foşti comunişti căzuţi în dizgraţia regimului. Dintre aceştia, îi amintim pe Corneliu Coposu, Radu Câmpeanu, Constantin Argetoianu, Maria Antonescu, Ecaterina Bălăcioiu, Gheorghe I. Brătianu sau Nichifor Crainic.

Experţii I.I.C.C.R. au luat în calcul numai fişele matricole penale găsite în arhiva A.N.P., care se află la Penitenciarul de Maximă Securitate Bucureşti-Jilava, cât şi pe cele găsite în arhiva Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Cluj. Toate acestea au fost fotocopiate şi prelucrate începând cu luna aprilie 2007.

O altă precizare importantă se referă la faptul că fondul cu fişele de deţinuţi politici a fost fotocopiat şi prelucrat integral, aşa cum a fost găsit în arhiva ANP, motiv pentru care între aceste fişe se pot găsi şi numele unor foşti demnitari sau torţionari comunişti, ajunşi ulterior în dizgraţia regimului.

Datorită volumului extrem de mare de documente, până în prezent au fost prelucrate complet numai fişele deţinuţilor ale căror nume încep cu literele A, B şi C, cât şi fişele deţinuţilor executaţi în perioada regimului comunist. Numai la aceste prime trei litere, volumul aproximativ de fişe este de 28.000, în urma prelucrării acestora rezultând un număr de aproximativ 18.880 de deţinuţi. De asemenea, trebuie să facem precizarea că numele sub care au fost prelucrate fişele nu conţin diacritice, datorită problemelor de ordin tehnic care ar fi apărut în această eventualitate. Toate documentele sunt reproduse pe site-ul I.I.C.C.R. exact aşa cum au fost găsite în arhiva A.N.P.

sâmbătă, 19 iulie 2008

Nikola Tesla

Nikola Tesla, poate cel mai mare om de stiinta al ultimelor secole fiul unui preot ortodox sarb.
Nikola Tesla site.

vineri, 18 iulie 2008

Teologii de marca ai Romaniei II

In sfarsit atitudini fata de dandanalele unor episcopi ortodocsi deja celebrii.

Mihail Neamtu, articol.
Aici sunt si eu.

Teodor Baconsky, articol.
Aici sunt mai putin dar sunt si aici.

joi, 17 iulie 2008

universul vazut cu ocheanu'


Dupa ce vezi aceste imagini ar trebui sa-ti reorganizezi prioritatile...



Cat's Eye Nebula

Hubble Telescope

Iisus Hristos - un portret ravasitor

luni, 14 iulie 2008

Teologii de marca ai Romaniei I

Multe s-au intamplat si se intampla in Biserica Ortodoxa Romana acum Cei ce sunt sus si "ajunsi", floarea teologiei romane stau intr-o tacere dispretuitoare. Nu zic nimic nu-si spun parerile. Dar iata ce scrie teologul Mihail Neamtu in aceste timpuri. Un mic pamflet despre albina. Si il cheama in ajutor pe homo sapiens. Teologie de marca... Poate am ramas in urma rau de tot noi astia cu miros de ceapa si branza.

Articol Mihai Neamtu in Cotidianul

Comentar la Savatie

Mîniaţi-vă, dar nu greşiţi de Savatie Baştovoi

Comentariul meu.

Cu respect.
Credeti ca "o scrisoare formulată oficial" de o Asociatie reveleaza adevarata atmosfera din Biserica????
Eu nu cred. Tot ce este oficial sufera de un mare pacat: NU ARE LEGATURA CU REALITATEA.
Acum 3 ani am avut iluzia unei "reforme protestante" in Biserica. Protestatoare nu lutherana. Dar faptul ca am avut o asemenea idee inseamna ca e o realitate. Bine, o realitate a unui pacatos putem zice, dar cat este in idee nu mai are mult sa devina realitate. Mai ales ca vad ca multi sunt prinsi de aceasta idee.
Mi-am dat seama ca este o prostie acest protest. De ce? Pai tot cel ce protesteaza trebuie sa puna ceva in loc. Si ce pune, ca singur nu poate pune nimic? Ii trebuie "colegi" de protest. Si asa apare o Asociatie Ce Protesteaza formata din oameni, si stim cum sunt oamenii. Tot cel ce se aduna altfel decat in Iisus Hristos, in Biserica in jurul Sfintei Euharistii se aduna in numele Impostorului a celui ce doreste altfel , nu in Bine ci in Mai Bine.
Sa nu fie.

joi, 10 iulie 2008

Badilita si miuta

Articol Badilita

Comentariu meu.

Fata de o mare parte a "ortodocsilor de serviciu" am preferat oarecum raceala lui Badilita. De ce? Aveam si am speranta unui discurs poate nu sfant dar macar lucid si responsabil al unui intelectual daruit.
Insa articolul de azi m-a trezit la realitate.
Nu judec, insa sunt cateva expresii pe care nu le-as tolera nimanui, adica pe scurt sunt proaste si infantile:
1. "Sa-mi gaseasca vreun pravoslavnic cuvantul „canon” in gura lui Iisus si-mi las barba!" - asta e ca pe timpul cand "tricolorii" se radeau in cap dupa o victorie
2. " In fond, ca-n parabola lui Dostoievski, cea despre Marele Inchizitor (scrisa impotriva catolicilor de pe vremuri, care semanau izbitor cu actualii ortodocsi)" - NU impotriva catolicilor a scris rusul ci impotriva cretinismului oamenilor care cad usor in plasa invrajbitotului de frati. Comentariile debil-literare au o problema cu Dostoievski in general.
3. " Sfantul (sic!) Sinod" - no comment.
4. " Va garantez ca Biserica din Franta, Italia, Canada, Anglia, Spania etc n-a resimtit absolut nici o tulburare." - GARANTEZ asta e un termen de cocalar din fata blocului
5. " negandidu-se la... canoane (pe care nici nu prea au de unde sa le cunosca, pentru simplul motiv ca acestea nu exista)" - EXISTA canonul dragostei si daca zice ca din dragoste a facut-o nu s-a gandit la ura ce se va declansa in urma acestui fapt? Pai cam trebuia... Cum? " Biserica e Una, Sfanta, SOBORNICEASCA, Apostolica" Doar in sobor faci dragoste fara reziduuri - ca in viata: altfel se cheama onanie.
6. " ideologul anticatolic Staniloae" - eu am citit Staniloae si mi s-a parut pro-catolic adica foarte ATENT si INTERESAT de civilizatia crestina occidentala - din punctul lui de vedere, al unui teolog "rece" cu inima calda.
7. "crestinii din 2008" - Beton slogan - merita o secta chiar daca mai sunt cam 5 luni din 2008.
Nu am scris acestea din ura si din vreo superioriate insa dupa ce ca "ortodocsii de serviciu" sunt handicapati mintali nu mai pot accepta sa gasesc peste tot numai golani ai Shiftului.
M-ai intristat rau.

marți, 8 iulie 2008

Sir Isaac Newton

"În conversaţie puneţi întrebări şi exprimaţi îndoieli, fără a face afirmaţii categorice şi fără a stârni discuţii; treaba călătorilor este să înveţe ei înşişi şi nu să înveţe pe alţii. Apoi, aceasta ar convinge pe prietenii dumneavoastră că nutriţi faţă de ei un mare respect şi îi va face mai comunicativi în ceea ce priveşte lucrurile noi pentru dumneavoastră... Dacă veţi suferi o ofensă într-o ţară străină, este mai bine să o treceţi sub tăcere sau să răspundeţi printr-o glumă, chiar cu o oarecare lipsă de demnitate, decât să căutaţi să vă răzbunaţi... Dacă însă situaţia va fi fără ieşire, atunci cred că este mai bine să vă reţineţi pasiunea şi limbajul între limitele unui ton moderat, fără a-l irita pe adversar şi pe amicii lui şi fără a ajunge la noi insulte. Într-un cuvânt, dacă raţiunea va domina pasiunea, atunci ea şi prudenţa vor deveni apărătorii dumneavoastră cei mai buni."

Rezerva, echilibrul şi neamestecul prudent au alcătuit trăsătura specifică a caracterului lui Newton. L. I. Vavilov, unul dintre biograafii săi, consideră că greutatea cu care Newton şi-a publicat lucrările ştiinţifice corespunde observaţiei din scrisoarea către Aston: „Veţi câştiga puţin sau chiar nimic, dacă veţi părea mai inteligent sau mai puţin ignorant decât societatea în care vă aflaţi.“

marți, 1 iulie 2008

Nu suntem eretici spun greco-catolicii

Un articol despre erezie, anateme, greco-catolicism, ortodoxie si altele...
Trebuie citit.

http://www.greco-catolica.org/a386-Cine-sunt-ierarhii-eretici-din-Romania-anului-2008.aspx