Criza - Cu Dumnezeu, la vremuri de criza - Pr. IUSTIN PETRE

"Cu credinta treci si prin foc, daramite printr-o criza financiara!"

- staretul Manastirii "Sfantul Ioan Casian" din Dobrogea -

Criza economica mondiala provoaca efecte dure si in Romania. Zilnic, presa anunta concedieri, cresteri smintite ale cursului valutar, scumpiri ale alimentelor si serviciilor, inchideri de fabrici; bancile se plang ca debitorii nu-si mai pot achita imprumuturile, marii dezvoltatori imobiliari ca nu-si pot vinde casele construite pe timpul cand pretul locuintelor aducea un profit urias. Efecte in lant, care starnesc teama. Toata lumea vorbeste despre solutii economice pentru depasirea crizei. Dar mai deloc despre solutii duhovnicesti. Crestinii stiu ca nimic nu se intampla fara ingaduinta lui Dumnezeu. Parintele staret Iustin Petre, de la Manastirea "Sf. Ioan Casian" - Constanta, exarh al manastirilor din Arhiepiscopia Tomisului, ne-a spus cum e firesc sa se comporte crestinul la vreme de cumpana. Parintele Iustin ne indeamna sa nu ne indoim in credinta, sa avem curaj si... umor.

"Nu de criza financiara sa ne temem, ci de aceea morala"

- Preacuvioase parinte Iustin, stim ca, indeobste, necazurile noastre sunt roade ale pacatelor de care ne facem vinovati. Credeti ca si aceasta criza este un fel de act pedagogic, pentru a ne aduce pe calea cea buna, sau e un semn mai adanc?

- Pe mine nu ma ingrijoreaza in mod deosebit criza la care se face referire in ultima vreme prin toate mijloacele mass-media, pentru ca este o criza a sistemelor economico-financiare, politice, sociale etc., care sunt in esenta creatii ale mintii umane, avand la temelie, de cele mai multe ori, patimile din om. Dorinta de putere, dorinta de inavutire, iubirea trupeasca exprimata in dorinta de placere, trufia vietii sunt doar cateva dintre acestea. Toate sistemele care au urmarit realizarea unui Rai al bunastarii aici pe pamant, fara Dumnezeu, au fost sortite esecului. In mod inevitabil, tot ceea ce face omul fara Dumnezeu, din propria lui ambitie, poate avea un inceput entuziast, dar cu certitudine va avea un sfarsit lamentabil. Daca ar fi sa ne referim doar la secolul al XX-lea, care ne este destul de familiar si despre care Petre utea spunea ca "ar urina peste el cu un dispret crestin", in acest secol, in laboratoarele ideologice ale lumii au fost gandite doua sisteme de forta: comunismul ateu si capitalismul libertin. Cel dintai a umplut cerul de sfinti, ucigand milioane de trupuri din dorinta de a-L smulge pe Dumnezeu din inimile celor credinciosi; al doilea sistem nu s-a atins de trup, dimpotriva, l-a idolatrizat, l-a imbuibat, i-a stimulat patimile, ucigand astfel milioane de suflete. Se pare ca sistemul capitalist a fost, in acest sens, mai eficient. De aceea asistam, azi, la transformarea patimilor in moda, a nefirescului in firesc, a anormalului in normalitate, a patologicului in stare de sanatate, lucruri pe care, de altfel, si oamenii de bun simt de la noi din tara vor fi siliti sa le recunoasca ca normalitate, cat de curand. Ei bine, vedeti, de aceasta criza morala ma ingrijorez eu mai mult. Degeaba vom face reforme peste reforme, daca nu vom incepe cu reforma morala. Un mort, oricat te vei stradui sa para viu, tot mort ramane. Dumnezeu, dupa caderea lui Adam spunea pe un ton usor ironic: iata, Adam s-a facut ca Unul dintre Noi, dar fara Noi, adica Dumnezeu inchipuit, sa ne coboram sa-l ajutam sa vada cine este el cu adevarat! Asa a intrat criza in lume si asa inteleg eu toate crizele umanitatii. Din cand in cand, Dumnezeu isi permite mici ironii cu noi, ca sa ne trezim din aceste iluzii frumoase, pe care ni le vand altii destul de scump, si de care ne lasam parca prea usor amagiti. In momentele de criza, omul isi redescopera propriile sale limite, propriile sale neputinte si, daca mai are un strop de bun simt, se intreaba: cine sunt eu, de unde vin, incotro merg si ce-ar trebui sa fac?!

"Deocamdata pare sa nu fie decat un mare zgomot mediatic"

- Dintre credinciosii care trec de portile manastirii, o mare parte se si spovedesc. Le aflati multor oameni grijile si poverile sufletesti. Exista semne, deja, ca se tem de amenintarile crizei, si cum anume incearca sa treaca prin ea?

- Nu avem pana acum semnale disperate din partea oamenilor. Bineinteles ca toti cei care au facut credite mari la banca, in situatia actuala, crescand dobanzile, resimt intr-o masura mai dura criza mondiala. Acestia au motive de ingrijorare si poate unele temeri. Dar, repet, oameni disperati inca nu am intalnit. In Romania de azi se sinucid din disperare mai degraba tinerii, datorita unui acut sentiment al lipsei de sens al existentei, decat oamenii maturi.

Avem de-a face, din fericire, cu un popor destul de antrenat, de-a lungul zbuciumatei sale istorii, sa reziste la foame si, in general, la orice fel de situatii limita. De altfel, poate ca niciodata, cel putin in ultimii 70 de ani, romanul nu a dus-o mai bine ca azi. Este o realitate. Bunaoara, inainte de sarbatoarea Nasterii Domnului, mi-am permis intr-o predica sa fac o gluma. Le-am zis celor prezenti la slujba ca manastirea noastra resimte profund criza financiara mondiala si ca, prin urmare, se gaseste in imposibilitatea de a pregati crestineste sarbatorile de iarna. Stiti care a fost rezultatul acestui apel? S-a umplut beciul de alimente care ne-au ajuns pana astazi. Cu asa romani nu poti sa resimti nici un fel de criza, fie ea si mondiala. Apoi, mi-a povestit cineva ca in prima zi dupa Craciun, cand s-au redeschis supermarket-urile din Constanta, au fost pur si simplu asaltate de romanii nostri, intr-o frenezie "apocaliptica". Fiecare impingea cate un carut cu maldare de alimente, de parca urma sa manance cu zece guri. Asta da criza! Asa incat, desi nu putem sti ce va urma, deocamdata pare sa nu fie decat un mare zgomot mediatic.

- Totusi, sunt multi oameni care se tem pentru locurile lor de munca, persoane care traiesc si acum cu salarii ori pensii de mizerie. Daca se descurca "inca", o fac ca urmare a "antrenamentului" din timpul comunismului. Cum ii ajuta preotii pe crestini, in situatii de mare tulburare, cum poate fi si aceasta?

- E foarte adevarat ca sunt si multi nevoiasi printre romani! Dar sa nu uitam nici de faptul ca saracia este o constanta a vietii societatilor omenesti dintotdeauna si ca una dintre multiplele cauze ale saraciei este si cuvioasa lene. Am destul de multe experiente negative in acest sens, cu asa-zisi oameni amarati, dar vigurosi, care au povesti triste si induiosatoare, care cer uneori sume considerabile, dar cand le zici: bine, te ajut, dar pentru banii astia trebuie sa muncesti ceva, ei renunta. Cu toate astea, astazi nu cred ca se poate muri de foame in Romania. Ce face Biserica pentru adevaratii oropsiti ai soartei? La Constanta, spre exemplu, functioneaza mai multe cantine sociale ale Bisericii, exista si un departament social pe langa Arhiepiscopia Tomisului, care are actiuni frumoase in plan social. Asa stau lucrurile in toata tara. Ce fac preotii in acest sens, din proprie initiativa, nu ma pot pronunta, pentru ca binele nu e bine daca nu-l faci bine. Nu te poti lauda cu binele pe care il faci. Una din conditiile esentiale ale facerii de bine este sa nu se stie c-ai facut. Este si o porunca evanghelica in acest sens: sa nu stie dreapta ta ce face stanga, zice Domnul! Altfel, binele facut risca sa fie asimilat cu o campanie de imagine. Fiti convinsi ca preotii fac multe lucruri frumoase dezinteresat. Unele le stim, dar mai multe nu le stim. Si e foarte bine ca se intampla asa. Dumnezeu sa-i rasplateasca!

"O mana intinsa inseamna mai mult decat un pumn de bani"

- Nu ma refeream la un ajutor material, ci la un sprijin duhovnicesc...

- Parintele Arsenie de la Techirghiol s-a intalnit odata cu un cersetor. S-a scotocit prin buzunare sa-i dea omului ceva, dar nu a gasit nimic. Pus oarecum in incurcatura, parintele i-a zis cersetorului: "Prietene, iti intind o mana calda si te asigur ca de azi inainte te voi pomeni in rugaciunea mea". Omul a inceput sa planga, pentru ca nimeni nu i-a mai daruit vreodata asa ceva. O mana intinsa poate insemna mult mai mult decat un pumn de bani. Intamplarea a fost o lectie extraordinara si pentru parintele insusi. De atunci el spune: "O mana intinsa sa nu o lasi nici cand iti cere, nici cand iti da ceva!".

- In momentele grele, de cumpana a vietii, lumea merge la preot si cere rugaciuni speciale, de ajutor. Exista vreo rugaciune, potrivita cu amenintarea de care ne temem acum?

- In Ortodoxie nu exista conceptul de rugaciune speciala, pentru ca toate rugaciunile urmaresc, in fond, acelasi lucru, si anume: sa se coboare peste noi mila si ajutorul lui Dumnezeu. Dar exista, intr-adevar, rugaciuni pentru situatii speciale, ca de exemplu: rugaciuni care se fac la vreme de boli molipsitoare si de molime, rugaciuni pentru izbavirea de cutremure, rugaciuni la vreme de seceta, rugaciuni de binecuvantare la inceputul semanatului, rugaciuni care se fac pentru cei ce sunt tulburati si suparati de duhuri necurate etc. Cu toate astea, in constiinta crestinului de rand incolteste si se perpetueaza ideea cum ca unele rugaciuni ar fi "mai puternice" sau "mai speciale" decat altele. Spre exemplu, sunt la mare cautare in randul credinciosilor Moliftele Sfantului Vasile cel Mare, pe care nu le citeste, chipurile, "orice preot", ci doar aceia care detin un "har special". In aceste cazuri avem de-a face cu o dorinta morbida, din partea credinciosilor, de spectaculos, de senzational, de extraordinar, de ceva altfel decat de obicei, si in aceeasi masura, avem de-a face cu preoti care speculeaza aceste tendinte in interes personal. La Constanta am avut un astfel de caz: un parinte a reusit sa provoace adevarate pelerinaje, fabricand false minuni si citind Moliftele Sfantului Vasile cel Mare in mod regulat. Dincolo de naivitatea inselata a credinciosilor, pentru parintele a fost o treaba destul de profitabila. Sa fiu bine inteles! Moliftele Sfantului Vasile cel Mare sunt foarte bune, dar in situatiile speciale care le impun, si anume, atunci cand se citesc pentru oameni demonizati. Altfel, e ca si cum am citi rugaciuni de incetare a ploilor atunci cand ne confruntam cu o seceta cumplita.

Il rogi pe Dumnezeu sa scoata diavolul din tine cand tu, de fapt, esti perfect sanatos. Iar eu presupun ca Dumnezeu, pus de noi in aceasta situatie penibila, pana la urma poate sa spuna si asa: "Oamenii acestia nu stiu ce cer!", sau mai rau: "Oamenii acestia isi cer osanda!". Prin urmare, consider ca si in rugaciune trebuie sa avem mult bun simt, pentru ca nu ne rugam oricui, ci lui Dumnezeu. Nu e bine sa facem circ pe seama lui Dumnezeu. Mie imi place mult cuvantul parintelui Arsenie de la Techirghiol despre Maica Domnului: "Sa stiti, iubitii mei, ca Maica Domnului este foarte suparata pe toti cei care nu ii cer nimic!". Eu cred ca si Dumnezeu e foarte suparat pe toti cei care nu ii cer nimic. Cereti si vi se va da! E foarte simplu! Dar sa ceri pe problema ta reala!
Ma intrebati daca exista un model de rugaciune in vremuri grele. In primul rand, omul zilelor noastre se simte coplesit de o permanenta criza de timp. De aceea tot ceea ce face, face pe fuga, cu sufletul la gura si, inevitabil, in mod superficial. Aproape ca nu mai are timp sa-si traiasca propria viata, pentru ca nu mai are timp pentru el insusi, adica nu mai are timp pentru sufletul sau. Este smuls in afara si traieste dus de val o viata absolut impersonala, care nu il reprezinta si nu il implineste. Omul de azi nu mai are timp nici pentru cei dragi - sotie, copii, prieteni - si cu atat mai mult pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului si pentru toti sfintii Lui. De aceea, eu le recomand ucenicilor mei rugaciunile scurte: "Doamne, iarta-ma!, Doamne, ajuta-ma!, Doamne, nu ma lasa! Maica Domnului, ai mila de mine!". Sunt variante mai scurte ale rugaciunii inimii. Parintele Sofian Boghiu gasea acest fel de rugaciune parca special conceput pentru omul zilelor noastre. In felul acesta te poti ruga oriunde, oricand si, mai ales, oricat, improspatandu-ti viata launtrica. Dar nu oricum! Rugaciunea trebuie facuta cu inima infranta si smerita, dupa cum zice psalmistul. Daca omul de azi si-ar regasi echilibrul launtric, printr-o innoire a mintii si a inimii, care nu este posibila decat in Duhul Sfant, prin Tainele Bisericii, ar depasi mult mai usor orice criza exterioara care, in ultima instanta, nu-i poate afecta decat trupul.

"Toti sfintii mijlocesc implinirea rugaciunilor noastre"

- Parinte, dati-ne exemple din vremuri de cumpana ce au fost traversate de oameni cu ajutorul credintei.

- Bunaoara, in vremea voievozilor exista constiinta nezdruncinata la taranul de rand, ca are pe lume trei lucruri sfinte: credinta, tara si domnitorul, si era dispus oricand sa moara pentru acestea, pentru ca faceau parte din insasi fiinta lui intima. Romanul de atunci nu se putea imagina in afara acestor valori si nu putea ramane indiferent atunci cand integritatea sau existenta uneia dintre ele era pusa in pericol.

Reactiona imediat, chiar cu pretul vietii, de cele mai multe ori. Vremurile erau foarte grele. Toata ziua buna-ziua te trezeai cu turcul in tara si trebuia sa te bati cu el. Nu era gluma. Plecai la lupta si nu stiai daca te mai intorci. Toti se spovedeau, se impartaseau inainte, si asa luptau, intariti in Hristos. Care ramaneau in viata dupa batalie, tineau trei zile de post pentru iertarea pacatelor, pentru ca au facut varsare de sange, si apoi iarasi se impartaseau. Iar drept multumire lui Dumnezeu pentru toate, ridicau o biserica. Treburile acestea se intamplau, cum zice romanul: de la vladica la opinca, in frunte cu domnitorul. Cu astfel de exemple de jertfa pentru credinta si pentru neam este presarata intreaga istorie a romanilor. In istoria recenta, avem exemplul celor care au dus lupta anticomunista in munti si a celor care au infundat puscariile pentru ca nu au acceptat sa se lepede de credinta lor stramoseasca. In Romania, rezistenta anticomunista a fost teribila si jertfele noastre au fost pe masura in toate categoriile sociale: oameni de rand, elevi, studenti, profesori, ministri si inalti demnitari, scriitori, filosofi, poeti, episcopi, preoti, calugari etc. Fara credinta, nu ar fi fost nimeni capabil de jertfa. Iar adevaratul credincios nu se sperie de nimic, caci cu el este Dumnezeu in toata vremea, iar moartea inseamna viata vesnica. Si cu credinta treci si prin foc, daramite printr-o criza financiara. Sa nu-i uitam nici pe eroii Revolutiei din 89. Cand poporul roman isi pierduse practic orice speranta de libertate, cateva zeci de tineri minunati au iesit in strada si au scandat: "Jos comunismul! Jos Ceausescu! Jos dictatura! Cu noi este Dumnezeu!". Apoi s-au asezat in genunchi si au inceput sa rosteasca rugaciunea Tatal nostru, in bataia gloantelor. Asa a inceput libertatea de care ne bucuram noi azi! Ce sa mai zic: eroi au fost, eroi sunt inca!

- Avem pilde legate de astfel de situatii date de mari parinti ai Ortodoxiei?

- Cum sa nu! Spre exemplu, mie imi vine in minte acum o intamplare din viata parintelui Arsenie Papacioc, din perioada de detentie. In puscarie, parintele a avut o atitudine demna si ferma pana la capat. A stat neclintit pe picioarele lui ortodoxe, in fata tuturor provocarilor. Pana la urma, au vrut sa-l extermine, pentru ca si-au dat seama ca nu o scot la capat cu sfintia sa. Aveau metode. Cea mai sigura era carcera sau "racitorul". In februarie, cand sunt gerurile cele mai aprige, te bagau intr-o camera din beton, de cativa metri patrati. Inainte sa te inchida acolo, aruncau cateva galeti de apa pe jos. Detinutul era mai mult gol decat imbracat. Majoritatea rezistau cel mult trei zile. Asta zic si eu situatie de criza, cand stii ca esti bagat acolo ca sa te omoare.

Criza financiara te afecteaza intr-o masura mai mica sau mai mare, dar te descurci cumva, dar bietul detinut, cand intra la "racitor", stia ca nu mai are nici o scapare. Parintele Arsenie Papacioc a stat la carcera prima data trei zile, apoi cinci si inca o data sapte. Imi marturisea ca, dincolo de orice resentiment, de orice gand de razbunare fata de acesti ticalosi, il bucura o sfanta curiozitate: sa vada cum e cand ii iese sufletul. Si n-a iesit! Astazi are 95 de ani. Daca discuti cu el si vine vorba de varsta, ii place sa zica: "Peste 5 ani implinesc 100!". Trebuie sa ai sufletul tare, sa fii numai suflet, as zice, ca sa fii capabil de o asemenea atitudine in fata mortii. Numai o credinta puternica te face atat de puternic. Si parintele a rezistat la "racitor", nu pentru ca era mai zdravan trupeste decat altii - caci nu era, dimpotriva -, ci pentru ca a crezut si a stiut sa se roage. Si alti parinti au trecut prin situatii similare in puscariile comuniste, numai cu ajutorul lui Dumnezeu. I-as aminti pe parintele Iustin Parvu, pe parintele Adrian Fagetean, pe parintele Sofian Boghiu, pe IPS Bartolomeu Anania, care sunt adevarate repere pentru multi dintre romanii debusolati din ziua de astazi. Ma intreb si eu ce-o sa ne facem, cand nu-i vom mai avea pe batrani?! Mila lui Dumnezeu!

- Ce sfinti sunt mai grabnic ajutatori celor bantuiti de nelinisti si teama, de amenintarile crizei, de pilda?

- Inaintea tuturor sfintilor sta Maica Domnului, grabnica ajutatoare in necaz. La vreme de intristare sau de scarba e bine sa se roage crestinul citind si din Psalmii lui David. Sfantul Mina si Sfantul Nicolae sunt, iarasi, doi sfinti foarte atenti, as zice, la rugaciunile fierbinti ale celor care le cer ajutorul. Dar as mai adauga si faptul ca unul are evlavie la cutare sfant, altul la cutare. Or, toti sfintii mijlocesc implinirea rugaciunilor noastre pe langa Dumnezeu cel in Treime. Roaga-te cu timp si fara timp, crestine, cum poti si cui iti este mai drag, pentru ca la capatul rugaciunii, vei gasi acea bucurie linistita de care ai atat de mare nevoie!

"Eu vad biserica precum un spital de boli sufletesti"

- Credeti ca s-ar cuveni ca preotii nostri, in predici si in intalnirile cu enoriasii, sa acorde o mai mare atentie unor astfel de probleme, care, materiale fiind, pot dauna si sufletului?

- Bineinteles ca trebuie, cel putin sa amintim, in predicile noastre, despre problemele lumii actuale, ca doar nu traim pe alta lume. De altfel, regulile academice dupa care se alcatuieste o predica prevad sa existe si o parte in care sa fie actualizata tema evanghelica abordata. Prin urmare, insesi aceste canoane omiletice te obliga sa fii actual. In definitiv, in predica, vrei nu vrei, te adresezi omului de astazi, care are problemele lui specifice. El vine si se oboseste sa te asculte pe tine, preot, cu speranta ca va gasi un raspuns adecvat la aceste probleme. Dar asta nu inseamna ca de acum incolo trebuie sa ne ocupam cu lucruri ieftine, derizorii, de dragul actualitatii cu orice pret. Din punctul meu de vedere, accentul intr-o predica trebuie sa cada mai degraba pe problemele vietii duhovnicesti decat pe problemele vietii de zi cu zi. De la Biserica ne-ar fi mai de folos sa invatam cum sa ne mantuim si mai putin cu cine sa votam. Eu, la manastire, le vorbesc oamenilor despre patimile sufletesti si remediile lor: despre lacomie, iubire de sine, manie, intristare, nemultumire si celelalte.

De fiecare data vine cate unul, daca nu mai multi, multumindu-mi si zicand: parca pentru mine ati vorbit! Oamenii, si eu ma numar printre ei, sufera de aceste boli sufletesti, de care nu sunt neaparat constienti. Dupa ce asculta cuvantul, isi dau seama ca se regasesc in toate descrierile acestor boli si se mira de ei insisi. Stim ca principala conditie a oricarei vindecari este sa recunosti mai intai ca esti bolnav. Iar asta inseamna jumatate din vindecare. Fiecare crestin isi pune singur diagnosticul si se vindeca prin Taina Sfintei Spovedanii. Dar mai intai, trebuie ajutat sa-si descopere boala. Eu vad Biserica precum un spital de boli sufletesti. Si atunci, cand stii ca esti bolnav, n-ar trebui sa te preocupe decat cum sa te vindeci. Iti cauti medici buni. Preotul e doctorul care tine in mana bisturiul. Bisturiul e cuvantul. Daca nu stie sa-l manuiasca la mare arta, poate provoca hemoragii fatale. Predica inseamna enorm, chiar daca nu totul. Asta e! Nu oricui ii este dat sa fie doctor de boli sufletesti, dupa cum nu oricui ii este dat sa fie doctor de boli trupesti. Stiti care e deosebirea fundamentala intre un preot si un psiholog? Chiar daca amandoi te pot ajuta sa-ti identifici boala sufleteasca de care suferi, doar unul singur poate sa te dezlege de pacate. De aceea, preotia e mare si nu poate fi inlocuita cu altceva. Preotilor, purtati-va cu mare grija fata de harul care este in voi!

Sursa